Piata de bricolaj va fi caracterizata in anul 2013 de o lupta acerba pentru supravietuire, iar vocile reprezentantilor celor mai importanti jucatori sustin ca acest an va fi marcat de incertitudini si nesigurate. Exista insa si optimism.
Cristian Petrescu, director de dezvoltare in cadrul retailerului francez Leroy Merlin este de parere ca in 2013 doar jucatorii care vor lupta cu adevarat vor reusi sa supravietuiasca pe o piata destul de aglomerata.

“2013 va fi cel mai greu an pentru firmele care nu se adapteaza noilor conditii economice si unei piete negre in continua crestere. Din 2008 piata de bricolaj a fost in continua scadere si concurenta in continua crestere. Este evident ca anumiti actori de pe piata vor trebui sa gaseasca solutii de oprire a pierderilor. Cine va lupta cu adevarat si va reusi un raport calitate-pret cerut de clienti va supravietui”, sustine reprezentantul Leroy Merlin.

Dragos Paval, Dedeman: Incertitudinea este cuvantul de ordine in bricolaj


In aceeasi nota relativ pesimista este si actionarul si proprietarul retailerului autohton Dedeman care vede 2013 ca fiind un an unde incertitudinea va marca piata de bricolaj.

“Este imposibil de facut o prognoza cu acuratete. Privesc intotdeauna cu optimism viitorul si de aceea ma astept sa avem o modesta crestere in sectorul nostru de activitate. Ea va aparea treptat in a doua jumatate a anului, dupa un declin in primele luni. Cresterea se va datora sectorului privat, care s-a restructurat in aceasta perioada si a invatat sa faca mai mult cu mai putin. Anul 2013 va fi caracterizat de incertitudine”, este de parere Dragos Paval.

Optimism din partea Hornbach: Vedem o evolutie pozitiva a pietei


De cealalta parte, retailerul german Horbach vede o evolutie pozitiva a pietei, dar care va tine in principal de cresterea economica a tarii si de nivelul de salarizare.

„In orasele mari, piata contructiilor va fi fortata sa creasca datorita numarului mare de oameni care migreza catre ele. In mediul rural si in orasele mici va fi insa mai difícil. Statul trebuie sa sprijine investitorii prin reducerea taxelor si a impozitelor pentru ca acestia sa creeze noi locuri de munca. Vad o evolutie pozitiva a pietei, dar totul tine de cresterea economica a tarii, de nivelul de salarizare si de investitii”, sustine Horia-Mugurel Rusu, directorul general Hornbach.

Piata de bricolaj este in acest moment impartita intre mai multi jucatori locali si lanturi internationale printre care Dedeman, Arabesque,Bricostore, Praktiker, Baumax, Ambient, Hornbach, OBI, Mr. Bricolage sau Leroy Merlin.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri