Grupul de firme Agricola Bacau a inregistrat, in 2012, o cifra totala de afaceri de 592,49 mil. lei (circa 133 mil. euro), in crestere cu 8% fata de anul precedent.
Anul trecut, Agricola International SA Bacau - principala companie a grupului, a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 354,31 mil. lei (circa 80 mil. euro), fata de 332,29 mil. lei in 2011.

„In comparatie cu 2011, cifra de afaceri a companiei Agricola International a crescut cu 7%, insa marja neta, desi pozitiva, este foarte mica. Performanta economica a companiilor din industria zootehnica a fost serios afectata de cresterea masiva a preturilor la resursele de baza.
Anul trecut, vanzarile noastre de carne de pui au crescut efectiv cu 7% in volum in 2012 (32.320 tone) fata de anul precedent, respectiv cu 20% in valoare – pret mediu mai mare obtinut in principal din mixul de produse comercializate si nu din scumpirea acestora. Rezultatul continua trendul performant pe care echipa Agricola il mentine in ultimii 4 ani, de crestere a vanzarilor, mai ales in contextul in care vorbim de o piata stationara la carnea de pui”, a declarat Grigore Horoi, presedintele Agricola Bacau.

In anul 2012, 81% din carnea de pui comercializata a fost carne refrigerata. De asemenea, 19% din productia de carne a anului trecut a plecat la export, in Germania, Olanda, Franta, Grecia, cu 2 procente mai putin decat in anul precedent insa in valori absolute vorbim de cantitati mai mari cu 7% si valori cu aproape 6% mai mari. Astfel, in 2012, Agricola a atras 11,21 mil euro din exporturi.

Estimarile arata o cota de piata de 16% pentru Agricola in 2012, iar pentru anul in curs obiectivul este cresterea cu inca un procent.

In ceea ce priveste categoria mezeluri (salamurile crud-uscate si preparatele fiert-afumate obtinute la Salbac SA, companie din cadrul Grupului de firme Agricola), cantitatea totala comercializata in 2012 a fost cu 2% mai mare fata de anul precedent, in conditiile unei contractari de 15 procente a pietei de carne procesata, iar valoarea totala a vanzarilor a fost cu 19% mai mare decat in 2011.

Grupa salamurilor crud-uscate, produse pozitionate mediu-plus si premium, a inregistrat anul trecut o crestere in volum de 12 procente fata de 2011, si o crestere valorica a vanzarilor de 23%.

„Suntem lideri de piata in Romania la grupa salamurilor crud-uscate, cu vanzari de 16,2% din total, iar sortimentul nostru vedeta - Salamul de Sibiu Agricola - a inregistrat la masuratoarea de piata din octombrie 2012 o cota de piata valorica de 54,6%, respectiv o cota in volum de 50,8% din total segment Salam de Sibiu comercializat pe piata interna. Anul trecut am vandut cu 10% mai mult Salam de Sibiu Agricola decat in anul 2011, iar evolutia crescatoare a acestei grupe este o urmare a tendintei evidente a consumatorului care se orienteaza catre produse mai scumpe, mai putin procesate, percepute ca fiind mai sanatoase, simultan cu scaderea pietei de mezeluri fiert-afumate ieftine. Exista indicii serioase de modificare semnificativa a obiceiurilor de consum in aceasta directie”, a precizat Grigore Horoi.

Europrod SA, compania din grupul de firme Agricola Bacau ce comercializeaza semipreparate si produse tip ready-meal, si-a mentinut anul trecut, cumulat, o cota de piata de 19% si pozitia de lider in categorie. Astfel, in 2012 fata de anul precedent vanzarile de semipreparate si produse ready te eat au crescut cu 11% in volum, respectiv cu 18% in valoare.

La oua consum, produse la la Avicola Lumina Constanta, s-a inregistrat o crestere cu 14% a bucatilor vandute in 2011 (52,5 mil buc.).

„Am depasit inca un an dificil, iar companiile din avicultura deja au tras un semnal de alarma foarte serios in legatura cu soarta lor: desi sunt performante si produc la costuri comparabile cu acelea ale companiilor europene, isi vand produsele la «preturi romanesti» care mai includ si TVA de 24%. In 2012, pretul materiilor prime cerealiere a crescut cu 50 – 70% fata de anul 2011 si cu 110% fata de anul 2009, in timp ce pretul produselor avicole la poarta fermei a crescut doar cu 17% in 2012 fata de 2009, acoperind doar rata inflatiei din acest interval. La toate aceste probleme de piata se adauga si lipsa sprijinului financiar, care in anul 2013 va fi chiar mai mic decat anul trecut. Cred ca trebuie rapid identificate masuri de sprijin in acest sector care dealtfel este foarte performant si asigura unul dintrei cei mai ridicati factori de multiplicare - numar de locuri de munca din industrii conexe generate de un loc de munca in industria noastra”, a incheiat Grigore Horoi, presedintele grupului Agricola.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri