Interviul de plecare, numit in termeni de specialitate „exit-interview”, este tot mai des intalnit, mai ales in marile companii, spun consultantii Accace, compania cu activitate pe zona serviciilor de outsourcing si consultanta.
Interviul de plecare reprezinta o discutie intre reprezentantul departamentului de HR sau chiar intre manager si angajatul care a decis sa paraseasca respectiva companie.

„Rezultatul unui astfel de interviu nu poate fi decat unul constructiv pentru companie, putand fi utilizat de catre departamentele de HR pentru imbunatatirea proceselor interne si a comunicarii la nivel de companie”, spune Angelica Ene, payroll accountant in cadrul Accace.

De cele mai multe ori, spun consultantii, un astfel de intreviu poate ajuta compania sa inteleaga cauzele diverselor conflicte sau chiar probleme de nivel tehnic la nivel de companie si gasirea unor solutii cat mai eficiente pentru diminuarea sau eliminarea acestora.

Interviul de plecare reprezinta insa varful piramidei, oportunitatea angajatului de a oferi la randul sau un feedback, dupa toate verificarile si evaluarile la care este supus de cand aplica pentru un job si pana la incheierea contractului de munca.

De pilda, anterior angajarii, Codul Muncii prevede necesitatea unei verificari prealabile a viitorului angajat. Capacitatea unei persoane de a ocupa un anumit post si cunostintele sale pe plan profesional sunt, deci, verificate pe baza unor criterii de evaluare pe care angajatorul este obligat sa le stabileasca in contractul colectiv de munca sau in regulamentul intern.

Informatiile de la fostii angajatori, doar cu instiintarea angajatului


„In cazul in care este necesara solicitarea de informatii suplimentare de la fostii angajatori, acest lucru este posibil doar cu instiintarea angajatului, iar datele cerute trebuie sa se limiteze la activitatile indeplinite si la durata angajarii, dupa cum se specifica si in Codul Muncii”, explica Angelica Ene.

Mai departe, in vederea definitivarii procesului de verificare a aptitudinilor angajatului, legea ofera posibilitatea stabilirii unei perioade de proba, calculata de la data angajarii, in functie de pozitia ocupata: cel mult 90 de zile pentru posturile de executie si maximum 120 de zile pentru cele de conducere. Exceptie fac persoanele cu handicap, pentru care perioada prevazuta este de cel mult 30 de zile.

Perioada de proba se stabileste o singura data, la angajare. Codul Muncii nu da dreptul angajatorului sa stabileasca o noua perioada de proba decat in cazul in care angajatul debuteaza in aceeasi companie pe o noua functie sau daca urmeaza sa activeze in conditii grele, vatamatoare sau periculoase.

Evaluarea, un element obligatoriu in contractul de munca


Angajatii continua insa sa fie verificati si pe durata desfasurarii activitatii. Evaluarile au devenit obligatorii in contractul de munca datorita importantei lor. Companiile se asigura astfel ca activitatea se desfasoara in conditii prielnice.

De asemenea, evaluarile sunt importante pentru stabilirea unor obiective clare in ceea ce priveste personalul, activitatile prestate si evitarea discriminarii.

Tot prin evaluare pot fi justificate promovarile sau acordarea de beneficii, propunerile angajatilor de a participa la anumite tipuri de formare profesionala, dar si concedierile in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in care este incadrat.

„Codul Muncii nu este doar o lege ce stabileste conditiile obligatorii ce trebuie respectate de catre angajatori si angajati la incheierea unui contract de munca, ci si un ghid util in vederea stabilirii unor proceduri interne cat mai clare”, a precizat consultantul Accace.

Accace, companie cu activitate pe piata serviciilor de outsourcing si consultanta din Europa Centrala si de Est, ofera corporatiilor servicii adaptate nevoilor lor specifice in materie de finante si contabilitate, consultanta fiscala, salarizare si dreptul muncii, inmatriculare si inregistrare, recrutare si training, precum si implementarea MS Dynamics NAV.

Clientii principali ai companiei sunt corporatii medii si mari, care isi desfasoara activitatea in Europa Centrala si de Est in toate industriile, multe dintre ele companii de referinta listate la bursele din New York, Londra sau Frankfurt. Portofoliul Accace include companii precum IBM, Shell, Allianz, Orsay, Scania, Olympus, Sharp, HBO.

Sursa foto: freedigitalphotos.net

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri