OMV Petrom (SNP) va demola rafinaria Arpechim Pitesti, daca nu va gasi un cumparator, a declarat joi directorul general al companiei, Mariana Gheorghe.
"Continuam activitatea de conservare a acestei rafinarii, pana cand vom obtine autorizatia de demolare, daca nu exista niciun cumparator", a spus Gheorghe intr-o conferinta de presa, relateaza Mediafax.

Arpechim este principalul furnizor de materii prime pentru combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea, aflat in insolventa.

OMV Petrom a anuntat de mai multi ani ca rafinaria Arpechim nu face parte din activitatea de baza a companiei si ca vrea sa vanda unitatea.

Mariana Gheorghe a mai anuntat ca termocentrala OMV Petrom de la Brazi va fi oprita pentru o luna, in perioada aprilie-mai, pentru montarea unei instalatii de tratare a gazelor.

"La finele 2011 am avut o problema tehnica, dupa cum stiti, care a dus la pornirea cu intarziere a instalatiei. Pentru a reduce riscul repetarii unei astfel de situatii, am decis sa facem aceasta investitie", a declarat Gheorghe.

Termocentrala are o putere instalata de 860 MW, fiind singura unitate noua de productie a energiei construita de o companie privata in Romania.

Unitatea a produs anul trecut 1,7 TWh de energie, acoperind 6% din piata. Aproximativ jumatate din electricitatea produsa, respectiv 45%, a fost livrata pe piata reglementata.

Potrivit Petrom, piata de energie romaneasca a scazut anul trecut cu 5%, iar Romania a devenit importator net de energie.

Compania este detinuta de grupul austriac OMV.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri