Valoarea creantelor inscrise de creditorii constructorului Romstrade in tabelul preliminar se ridica la 3,37 miliarde lei (772 milioane euro, la cursul de marti), admisa fiind suma de 2,9 miliarde lei (665 milioane euro), din care 1,66 miliarde lei (380 milioane euro ) sunt creante sub conditie.
Cei mai mari creditori ai companiei de constructii controlata de omul de afaceri Nelu Iordache (foto), conform sumelor admise, sunt BCR (303,49 milioane lei), Astra Asigurari (235,8 milioane lei) si EximBank (166 milioane lei), potrivit datelor Casa de Insolventa Transilvania (CITR), citate de Mediafax.

Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura prevazuta de lege.

Lunea viitoare va avea loc prima adunare a creditorilor, unde vor fi prezentate masurile luate de catre administratorul judiciar CITR, precum si cauzele care au generat starea de insolventa.

Termenul de solutionare a eventualelor contestatii la Tabelul preliminar al creditorilor a fost stabilit de catre instanta la 4 aprilie, potrivit sursei citate.

Tribunalul Giurgiu a aprobat in decembrie intrarea in insoventa a Romstrade la cererea firmei Agroindustrial Construct din Iasi si a numit drept administrator judiciar provizoriu Casa de Insolventa Transilvania. Instanta a decis si intrarea in insolventa a unei alte firme controlate de Nelu Iordache, Romstrade Logistic Expres (fosta Direct Aero Services), administratorul judiciar provizoriu fiind tot Casa de Insolventa Transilvania. Cererea de intrare in insolventa a firmei specializate in servicii de taxi aerian a fost formulata de DHL International Romania.

Proprietarul Romstrade se afla in arest preventiv din decembrie. El a fost arestat intr-un dosar in care procurorii anticoruptie il acuza de faptul ca, in calitate de administrator al firmei Romstrade, ar fi schimbat, fara respectarea prevederilor legale, destinatia sumei de 25 de milioane de lei, bani incasati in vederea proiectarii si executiei lucrarilor la primul tronson din autostrada Nadlac - Arad, lucrare finantata in proportie de 85 la suta din fondul de coeziune al Uniunii Europene.

Reprezentantii DNA au comunicat instantei, in decembrie, ca Iordache este urmarit penal pentru fapte de coruptie in alte trei dosare, iar in unul dintre aceste cazuri el a denuntat ca i-a dat bani unui functionar din Ministerul Transporturilor pentru a-i facilita urgentarea incasarii unor fonduri.

Romstrade a devenit in ultimii ani unul dintre cei mai mari constructori romani dupa castigarea mai multor contracte cu statul, multe acorduri importante fiind insa reziliate in ultimele luni.

Compania de constructii este una dintre cele mai importante companii controlate de Iordache, alaturi de compania de transport aerian low-cost Blue Air. Potrivit celor mai recente date disponibile, Romstrade a incheiat anul 2011 cu o cifra de afaceri de 540 milioane de lei.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri