CFR SA a anuntat ca ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a trimis o echipa a corpului de control pentru verificarea activitatii incepand cu 1 ianuarie si asigura institutia ca va acorda sprijin si pentru "o eventuala" extindere a acestuia pentru perioada anterioara.
"Managementul companiei anunta public ca orice control este binevenit, atunci cand e facut cu buna-credinta si transparenta, si nu ca un instrument de presiune, exprimandu-si disponibilitatea de a oferi intregul sprijin echipei de verificare", se arata intr-un comunicat al companiei.

CFR precizeaza ca acelasi sprijin va fi acordat si pentru "o eventuala" extindere a controlului pentru perioada anterioara datei de 1 ianuarie.

Aceasta extindere ar fi necesara pentru identificarea responsabililor pentru suspendarea licitatiei de evaluare a activelor din toata tara, ceea ce a provocat prejudicii importante companiei, prin cresterea impactului taxelor locale, de exemplu la Constanta, potrivit administratorului retelei feroviare publice.

"Licitatia a fost suspendata pe 4 ianuarie 2013, cu 5 zile inainte de instalarea oficiala a noului manager, pe motiv ca este mai bine ca licitatia sa se desfasoare la nivel regional, decat la nivel central, pentru toata tara", potrivit sursei citate.

In plus, extinderea verificarilor ar fi optima pentru "aprofundarea" controlului dispus de CFR SA la Regionala CF Iasi.

"Conducerea CFR SA este decisa sa continue implementarea planului de transformare pozitiva a companiei, prin care a reusit deja reduceri importante de costuri si cresteri semnificative la capitolul incasari. Pe fondul reducerii arieratelor si a rezolvarii problemei stopajului la sursa, CFR SA se afla in graficul stabilit impreuna cu institutiile financiare internationale. In acelasi timp, vor continua atat procesul de recrutare a noilor directori ai Companiei, cat si controalele demarate in teritoriu, indiferent de natura presiunilor sau a incercarilor de intimidare din partea factorului politic", se mai arata in comunicat.

CFR SA a anuntat recent ca actiunea inceputa la inceputul lunii aprilie de Corpul de Control la sucursala CREIR Iasi se va prelungi in perioada urmatoare, dupa ce echipa de experti a constatat o serie de nereguli semnificative in activitatea desfasurata de diviziile Patrimoniu/Achizitii si Exploatare.

"Intrucat controlul efectuat a identificat o serie de abateri, care sunt departe de a fi izolate si denota o practica generalizata, conducerea CFR SA a dispus aprofundarea acestei actiuni la nivelul sucursalei CREIR Iasi, precum si extinderea verificarilor si la alte regionale din tara", a informat miercuri CFR.

Dimitris Sophocleous, fost manager la companii precum Romtelecom sau AD Pharma si presedintele Consiliului de Administratie al dezvoltatorului imobiliar Impact, a preluat in ianuarie functia de director general al companiei CFR, in urma unui proces de recrutare de manageri profesionisti.

Administratorii CFR SA sunt, alaturi de Sophocleous, Lucian Isar (presedinte), Enache Jiru, Danut-Leonard Sandu si Florian Raimund Kubinschi.

Reprezentantii companiei au aratat recent ca AGA CFR, companie controlata de Ministerul Transporturilor, ar trebui sa ia la 17 aprilie o decizie privind planul de administrare propus de CA.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri