Avon Romania a inaugurat, joi, noul Centru Regional de Distributie din Chiajna, o investitie de 12 milioane dolari menita sa raspunda noilor exigente generate de dezvoltarea business-ului in regiune

Pe o suprafata de 11.500 metri patrati, Centrul proceseaza comenzi atat pentru Romania, cat si pentru alte patru tari din regiune: Bulgaria, Moldova, Macedonia si Albania. in cadrul Centrului lucreaza peste 250 de angajati, care preiau, pregatesc si livreaza comenzi, insumand un volum mediu lunar de aproximativ sapte milioane de produse distribuite in regiune.

Investitia reuneste intr-o singura locatie toate departamentele implicate in derularea fluxului operational - aprovizionare, depozitare, pregatire si ambalare a comenzilor personalizate, distributie, serviciul clienti, IT.

Avem acum o mult mai mare flexibilitate in derularea operatiunilor, intr-o piata regionala a produselor cosmetice aflata intr-o dezvoltare accelerata. in plus, integrarea activitatilor in aceeasi locatie ne permite sa raspundem foarte prompt noilor tendinte care se manifesta in piata", a declarat, citat de Rompres, Angela Cretu, general manager Avon Romania.

in noul Centru marfa este receptionata in zona docurilor, care permite descarcarea a patru tiruri simultan, si este transferata in zona de depozitare, cu o suprafata de 3.300 metri patrati si o capacitate totala de depozitare de peste 4.100 de paleti.

in functie de numarul comenzilor ce se proceseaza zilnic, se face transferul marfii in zona de ambalare, dotata cu echipamente de ultima generatie. Aranjarea produselor se modifica o data la patru saptamani, durata de valabilitate a unei brosuri, adica de 13 ori pe parcursul unui an. Dupa procesul de ambalare, marfa se sorteaza in functie de volum, tip de livrare si destinatie in docurile de incarcare, fiind distribuita zilnic catre minimum zece destinatii interne si externe.

"Noua locatie, prin tehnica din dotare si amplasamentul sau, ne permite o reactie mai rapida in procesarea fiecarei solicitari a partenerilor si clientilor nostri. Sistemul modular al liniei de ambalare permite reconfigurarea acesteia in acord cu variatia volumelor de procesat, fara a fi intrerupt fluxul operational, ceea ce ne confera o mai mare eficienta", a declarat Carmen Vasilescu, head of operations Avon Romania.

120 de ani de istorie Avon

Avon Romania a inregistrat in anul 2005 o cifra de vanzari de peste 120 milioane de dolari in crestere cu 18% fata de anul precedent. Avon este unul dintre brandurile cele mai prezente in constiinta consumatorilor. Un studiu privind consumatorii din Romania (Romania Consumer Strategy Updated Study, 2005) indica faptul ca 52% dintre femeile cu varste intre 15 si 69 de ani regasesc in valorile acestui brand exact ceea ce isi doresc. Acelasi studiu plaseaza Avon pe primul loc in topul marcilor de cosmetice cu awareness neasistat. La 1 iunie 2006, compania va celebra 120 de ani de existenta la nivel international.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri