Compania Teraplast Bistrita (TRP), specializata in fabricarea placilor, foliilor, tuburilor si profilelor din material plastic, estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri in crestere cu 22,9%, la 294,4 milioane lei, si revenirea pe profit, dupa ce in ultimii doi ani a consemnat pierderi in valoare cumulata de aproape 26,5 milioane lei, conform unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti, scrie Mediafax.
Cifra de afaceri a crescut anul trecut cu 14,4%, de la 209,3 milioane lei la 239,5 milioane lei (53,7 milioane euro). In acelasi timp, pierderile au fost reduse de aproape doua ori, de la 17,5 milioane lei in 2011, la aproape 9 milioane lei (2 milioane euro).

Pentru acest an, conducerea companiei mizeaza pe un profit de 2,1 milioane lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli aprobat, vineri, in AGA.

"In 2013, principala sarcina a echipei de management este eficientizarea businessului Teraplast, iar in acest context ne propunem printre altele continuarea extinderii prezentei noastre pe pietele externe, ca o masura de imbunatatire a lichiditatii societatii, dar si ca un motor de crestere pentru anumite linii de business, dezvoltarea componentei logistice a businessului, in vederea eficientizarii distributiei la nivel national, dar si dezvoltarea de noi produse pe toate liniile de business, o parte dintre aceste noi dezvoltari de sisteme fiind deja pregatite pentru a fi lansate in productie", a declarat directorul general al companiei, Traian Simion, intr-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Vor sa faca investitii de 13,9 milioane de lei, in special in echipamente

Compania vizeaza in acest an investitii de 13,8 milioane lei, cea mai mare parte a acestei sume urmand sa fie directionata spre achizitia de noi echipamente. Investitiile vizeaza si actualizarea parcului auto, noi constructii si programe informatice, potrivit companiei.

"Necesarul de finantare pentru investitii va fi asigurat in cea mai mare parte din numerarul generat din activitatea operationala, care potrivit estimarilor va creste in 2013, pe fondul continuarii politicii conservatoare de acordare a creditului comercial si ca urmare a monitorizarii constante a lichiditatii clientilor companiei. Teraplast estimeaza pentru 2013 o valoare a EBITDA de 23,2 milioane lei, fata de 18,1 milioane lei in 2012 (...) Teraplast are in derulare un amplu program de reorganizare a activitatii, principalele masuri avute in vedere fiind eficientizarea liniilor de business existente si valorificarea activelor (real estate) eliberate in urma finalizarii relocarii in parcul industrial Teraplast, in vederea imbunatatirii fluxului de numerar", se mai spune in comunicat.

Potrivit celor mai recente raportari, principalii actionari Teraplast sunt Dorel Goia (34,26%), SIF Banat-Crisana (11%) si fondul finlandez de investitii KJK Fund II (6,31%).

Compania Teraplast este specializata in fabricarea placilor, foliilor, tuburilor si profilelor din material plastic.

Actiunile Teraplast au fost oprite vineri de la tranzactionare pentru intrunirea AGA. In functie de cel mai recent pret de la bursa, de 0,1799 lei, capitalizarea bursiera a companiei este de aproape 53,6 milioane lei (12,3 milioane euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri