Ministrul delegat pentru IMM, mediul de afaceri si Turism, Maria Grapini, a declarat marti intr-o conferinta ca exista printre functionari o "masa critica" care nu isi face treaba si ca vrea schimbarea legii functionarului public.
Ea a spus ca dupa desfiintarea Garzii Financiare, angajatii institutiei vor fi in continuare functionari publici si vor fi la dispozitia Agentiei pentru Functionari Publici, relateaza Mediafax.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala va fi restructurata si va ramane in subordinea Ministerului Finantelor, iar controlul operativ va fi realizat de catre o singura entitate, rezultata din comasarea Garzii Financiare, Vama si Directia Antifrauda.

"Asta este sarcina ministrului de resort, sa vada ce fac, dar eu nu asta as plange. Din contra, eu astazi la intalnire am criticat calitatea functionarului public si am cerut acestui grup de lucru sa imi vina cu o propunere de schimbare a legii functionarului public, pentru ca eficienta unui ministru este data de modul cum lucreaza functionarii publici", a adaugat ea.

Grapini a participat anterior la Guvern la infiintarea unui grup de lucru "pentru dezvoltarea Romaniei", din care fac parte sase ministere, ambasade, reprezentanti ai camerelor de comert si ai asociatiilor profesionale.

"Asta nu inseamna ca toti nu-si fac treaba, dar exista, din pacate, o masa critica care nu isi face treaba. Nu as plange soarta functionarilor publici de la Garda Financiara pentru ca in sistem privat multi ar fi fost dati afara dupa foarte scurt timp", a mai spus ea.

Grapini a spus anterior ca s-a intalnit marti cu premierul, care a transmis ca vrea ca Directia Antifrauda, care va inlocui Garda Financiara, sa nu puna presiune pe IMM-uri.

"Mesajul premierului a fost astazi, la intalnire, sa nu cumva sa vada ca aceasta Directie Antifrauda incepe sa mearga pe la IMM-uri, pe la SRL-uri... Sa mearga tintit la marile retele de frauda, pentru ca acolo sunt banii care nu sunt in economie, care nu sunt in buget si nu trebuie sa se creeze presiune pe intreprinderile mici si mijlocii, ca sa justifice ca si-a facut un numar de controale", a afirmat ministrul.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri