Trei investitori au ramas in cursa pentru preluarea Blue Air, o firma detinuta de omul de afaceri Dan Adamescu, o asociere din care face parte Medallion Air, controlata de Victor Dumitrescu, si o companie inregistrata in Belgia.
Tranzactia vizeaza preluarea fondului de comert, care include brandul Blue Air, know-how-ul si platforma de vanzare, nu si activele companiei, iar licitatia porneste de la 6 milioane lei, au declarat, potrivit Mediafax, surse apropiate situatiei. Printre obligatiile cumparatorului se numara plata datoriilor legate de activitatea curenta si onorarea zborurilor deja contractate, au precizat sursele.

Dan Adamescu detine, printre altele, compania de asigurari Astra, magazinul Unirea din Bucuresti si hotelurile de cinci stele InterContinental (Bucuresti) si Rex (Mamaia). Firma Medallion Air, detinuta de Victor Dumitrescu, opereaza zboruri in regim charter.

Casa de Insolventa Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Romstrade, firma aflata in insolventa si care detine Blue Air, si-a propus un termen de cel mult doua luni pentru vanzarea companiei. Blue Air a anuntat pe 24 aprilie ca au fost depuse noua oferte sau scrisori de intentie de la investitori interesati de preluarea companiei detinute de omul de afaceri Nelu Iordache, cei mai multi din afara tarii.

"In urma anuntului facut in data de 11 aprilie privind scoaterea la vanzare a companiei Blue Air, va informam faptul ca, pana la data limita de 20 aprilie au fost depuse un numar de 9 oferte/scrisori de intentie, cele mai multe provenind din afara tarii. Este vorba despre companii din Belgia, Italia, Romania, Elvetia, Grecia, dar si din Emiratele Arabe Unite sau alte tari din Asia", potrivit unui anunt al companiei low cost.

Compania preciza ca modalitatea de evaluare si de selectie a ofertelor depuse, precum si procedura de derulare a negocierilor va fi stabilita impreuna cu creditorii societatii, inclusiv ANAF. "Impreuna cu creditorii societatii intentionam sa fixam data de 20 mai drept deadline pentru primirea ofertelor finale. In acest sens, criteriile de selectie vor fi aprobate de creditorii companiei si actionarii acesteia, alaturi de Comisia de negociere, care urmeaza a fi desemnata", potrivit sursei citate.

In prezent, Blue Air opereaza zboruri cu 8 aeronave, catre 30 de destinatii europene cu plecare din Bucuresti, Bacau si Sibiu, avand aproximativ 400 de salariati. Blue Air si constructorul Romstrade, aflat in insolventa, sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocati pentru construirea autostrazii Nadlac-Arad si aflat in prezent in detentie. Compania aeriana low cost a transportat anul trecut 1,45 milioane de pasageri si are afaceri anuale de aproape 150 milioane euro. Principalul competitor, Wizz Air, a transportat 2,7 milioane pasageri si estimeaza 3 milioane de pasageri pentru anul acesta.

Esti antreprenor sau lucrezi intr-o companie interesata de fuziuni si achizitii? Vrei sa afli mai multe despre piata de M&A? Participa la M&A Outlook 2013 - Editia a V-a - Forumul antreprenorilor care fac tranzactii miercuri, 29 mai. Inscrie-te aici.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri