Producatorul de suplimente alimentare Dacia Plant si-a bugetat in acest an o crestere de 26% a afacerilor, pana la 6,8 mil. euro, potrivit Cosminei Oprea, director general al companiei.
Dacia Plant a afisat anul trecut o cifra de afaceri de 24 mil. lei (5,4 mil. euro).

Fabrica de la Bod, judetul Brasov, produce lunar 80.000 de cutii de ceaiuri, 140.000 de flacoane de comprimate si peste 160.000 de tincturi si siropuri. Un procent de 3-4% din productie este destinat exporturilor in tari precum Ungaria, Spania, Republica Moldova sau Nigeria.

“Exporturile au o pondere mica in afacere din cauza legislatiei diferite, este un proces anevoios pentru suplimente alimentare. In plus, plantele sunt cunoscute in tara datorita denumirii in limba romana, care se schimba odata ce este tradusa in alte limbi”, spune Cosmina Oprea (foto).

Produsele Dacia Plant sunt distribuite in prezent in 4.000 de magazine naturiste si lanturile de farmacii Catena, Dona, Belladona si Gedeon Richter. Aproximativ 20% din afaceri este sustinut de sectorul farma.

Dacia Plant cultiva 25 de hectare cu plante medicinale, dintre care 5 hectare sunt detinute de companie.

Pana in prezent valoarea investitiilor se ridica la 3 mil. euro.

Compania a inceput sa cultive pe o suprafata de un hectar rosii, vinete, morcovi, patrunjel si telina, comercializand pana acum 20.000 de rasaduri.

Printre planurile Dacia Plant se numara si productia de sucuri fara conservanti sau a dulceturilor fara zahar, proiecte pentru care compania a alocat un buget de circa 100.000 de euro.

Afacerea Dacia Plant a fost infiintata in anul 2002 de catre Calin Ianta si Radu Ionescu, fosti colegi de facultate, care au imprumutat de la parinti 100 de euro pentru a investi in plante medicinale. Patru ani mai tarziu, cei doi antreprenori cumparau terenuri pentru culturi proprii, iar in 2010 deschideau, langa Brasov, fabrica de la Bod, in care lucreaza in prezent 150 de angajati.

Compania de cercetare PMR estimeaza ca piata suplimentelor alimentare din Romania va reveni anul acesta la un avans de 30%, ceea ce inseamna un consum de peste 8 euro/cap de locuitor/an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri