Consiliul Concurentei a aprobat preluarea hipermarketurilor Real de catre Auchan, care ajunge astfel la o retea de 31 de magazine in Romania.
In noiembrie anul trecut, grupul Auchan, controlat de familia Mulliez, anunta achizitia a 20 din cele 24 de hipermarketuri Real din Romania de la grupul german Metro, intr-o tranzactie de 1,1 miliarde euro care a vizat si unitatile din Polonia, Ucraina si Rusia.

Magazinele Real si-au redus pierderile anul trecut cu 39% fata de 2011, la 73,5 milioane lei (16,5 milioane euro), in timp ce cumparatorul acestora, Auchan, a trecut pe profit, de 3,3 milioane lei (740.000 euro).

real,- Hypermarket a intrat pe piata de retail din Romania in martie 2006, cand a deschis primul magazin in Timisoara. Din 2007, primul an complet de activitate pe piata locala, compania a inregistrat pierderi, de 158 milioane lei in anul mentionat, acestea crescand cu 28,8% in 2008 si cu 20% in 2009, dupa care s-au redus cu 63% in 2010, dar au urcat din nou in 2011, cu 33%.

In ceea ce priveste cifra de afaceri, aceasta a avut un trend crescator pana in 2011, cand s-a redus cu 8,2% comparativ cu 2010, la 3 miliarde lei. Anul trecut, cifra de afaceri neta a Real a scazut cu 3,7%, la 2,89 miliarde lei (650,5 milioane euro).

Si Auchan, care a deschis primul hipermarket din Romania in noiembrie 2006 si detine in prezent 11 unitati, a inregistrat pierderi in perioada 2007-2011, anul 2012 fiind primul cu profit net pentru companie. Cifra de afaceri si-a mentinut insa trendul crescator de la an la an, in 2012 retailerul inregistrand un avans de 25% fata de anul anterior, la 1,97 miliarde lei (442,9 milioane euro).

In urma preluarii Real, Auchan urca de pe locul patru pe doi in topul lanturilor de hipermarketuri din Romania, cu afaceri cumulate de peste 1 miliard de euro, fiind devansat doar de Kaufland.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri