Rata de esec este mult mai crescuta in cazul afacerilor independente comparativ cu cele in sistem de franciza, a declarat Eugen Driga, director la IMO Franchising Group, in cadrul unui seminar privind francizarea afacerii. Doar 20% dintre francize isi inchid activitatea dupa numai trei ani, pe cnd rata medie de esec in cazul business-urilor clasice este de 80%.
Totusi, acest tip de afacere sau, mai bine zis, de cumparare a unei afaceri este inca destul de slab reprezentat in tara noastra. Romnia, desi nu se poate lauda cu multe francize operationale, este a doua tara din lume care a adoptat o legislatie speciala in aceasta privinta. Anul trecut, cifra de afaceri a pietei francizei a fost de aproape 900 de milioane de euro. In 2004, piata a atins 700 de milioane de euro.

Pentru anul in curs se estimeaza o depasire a pragului de 1 miliard, pentru ca in 2010 sa se ajunga la nu mai putin de 3 miliarde de euro. Daca in anul 2000 existau 18 retele de franciza in Romnia, dintre care cinci erau romnesti, anul trecut, numarul marcilor prezente in tara noastra era de aproximativ 200. Numarul contractelor de franciza simpla este de 750, iar in fiecare luna apar inca 2-3 astfel de contracte. Este foarte putin, daca facem o simpla comparatie cu Statele Unite, unde la 17 minute apare o noua franciza. In Romnia, daca pina acum accentul a fost covirsitor pe industria de retail, in special, in maxim cinci ani, dinamica se va muta pe sectorul serviciilor, a declarat pentru Prezent, Eugen Driga.

Inainte de a ne avinta in achizitionarea unei francize, trebuie sa facem un plan clar al evolutiei sale posibile, in care trebuie incluse toate componentele bugetare si extrabugetare ce definesc business-ul. Conform acestei analize, realizam un plan de afaceri si alegem una din cele 12 cai de francizare definite pina acum.

ETAPE IN REALIZAREA UNEI FRANCIZE


Primul lucru care trebuie stiut este ca sistemul de functionare a francizei depinde de domeniul de activitate ales. Daca dorim sa activam in industria usoara, confectii etc., francizatul este obligat sa cumpere marfa exclusiv de la compania-mama, cea care acorda franciza. Exista citeva etape necesare in constituirea si dezvoltarea unei francize. Prima etapa este contactarea francizorului de catre cel care vrea sa achizitioneze marca, francizatul. Astfel, francizatul va achita francizorului o taxa de intrare in retea, care poate sa nu coste nimic sau care poate ajunge si pina la zeci de mii de euro, totul depinzind de greutatea marcii si de marimea zonei geografice pentru care se acorda exclusivitate teritoriala. A doua faza consta in cumpararea primului stoc de marfa, care poate costa intre 20.000 si 50.000 de euro.

Francizatul preia de la francizor si know-how-ul afacerii respective, adica cum este realizat efectiv produsul oferit de francizor, obiectul francizei. Dar investitia nu se opreste aici. Pe linga aceste cheltuieli, francizatul trebuie sa investeasca o alta suma pentru amenajarea spatiului comercial, in concordanta cu imaginea si standardele impuse de francizor. Pentru aceasta investit ie, se estimeaza ca suma pe care trebuie sa o scoata francizatul din buzunar se poate apropia de 15.000 de euro. Mai exista insa si redeventele, taxa pe care francizatul o plateste periodic francizorului pe toata perioada contractului. Pe baza redeventei, francizorul se obliga sa ofere asistenta tehnica pe toata durata derularii contractului. Redeventa se pla- teste anual, ca procent din cifra de afaceri sau ca taxa fixa. Ea poate fi de 2% sau chiar de 25% din cifra de afaceri, in functie de cheltuielile francizatului si de termenii contractului.

Aproape trei sferturi din francizatii care esueaza o fac pentru ca francizorul nu le-a oferit sprijin permanent. O redeventa foarte mica ridica semne de intrebare, intrucit din acesti bani trebuie sa-i ajute pe francizati sa-si dezvolte afacerea, iar o redeventa prea redusa ar putea insemna si sprijin mai scazut din partea francizorului. In final, urmeaza taxa de publicitate. Pina aici sint cheltuielile initiale, care privesc exclusiv relatia francizor- francizat. De aici incolo, francizatul actioneaza independent, este, practic, afacerea lui.

CELE MAI SCUMPE SI CELE MAI IEFTINE FRANCIZE

Potrivit CHR Consulting SRL, societate de consultanta specializata in franciza, printre cele mai scumpe francize de pe piata romneasca figureaza Howard Johnson Grand Plaza Hotel, Carrefour, Everest. Acestea depasesc pragul de 1 milion de euro. Cind spunem cele mai scumpe avem in vedere intreaga investitie pe care trebuie sa o faca virtualul francizat, nu doar taxa de intrare in retea sau amenajarea spatiului necesar.

Franciza pentru Howard Johnson Grand Plaza Hotel, ce activeaza in domeniul serviciilor hoteliere, costa 25 de milioane de euro. Pentru celelalte doua, costurile nu sint atit de mari, dar se mentin peste milionul de euro. De asemenea, pentru o investitie in pizza, putem alege Pizza Hut, daca avem minim 350.000 de euro. Daca vrem sa ne apucam de afaceri in zona fast-food, celebrul Mc'Donalds ne sta la dispozitie pentru 470.000 de dolari. Alte francize care solicita un nivel investitional ridicat, de peste 300.000 de euro, sint: Springfield (retail moda barbati), Esprit (retail moda mix), KFC (fastfood) sau Motor Jeans (blugi). Pe de alta parte, printre cele mai ieftine francize, care necesita un nivel scazut de investitii, de maxim 10.000 de euro, gasim faimoasa patiserie Fornetti, dar si call-center-uri sau firme de distributie presa. Fornetti este, probabil, cel mai relevant exemplu pentru francize, numarind in prezent peste 300 de francizati, mai multi decit in tara de origine, Ungaria. Mergem in continuare cu prezentarea altor francize ieftine. Franciza pentru call center-ul Say Hello necesita o investitie de 3.000 de euro, pentru Trimage, companie specializata in fotografii tridimensionale, sint necesari intre 5.000 si 7.000 de euro. In domeniul IT, ne putem orienta catre Computer Troubleshooters, costurile apropiindu- se de suma de 5.000 de euro. Sau, daca ne indreptam catre sectorul agricol, compania Agroland ne sta la dispozitie; francizatul trebuie sa scoata din buzunar doar 7.000 de euro. Pina acum, cele mai multe francize s-au acordat in retail, aproape toate marcile straine de confectii intrind pe piata in acest mod Hugo Boss, Marks& Spencer, Kenvelo, Just Sons Studio, Betty Barclay, River Woods, Naf Naf, Morgan, Max Mara etc. Pe piata serviciilor si a productiei industriale insa, numarul companiilor extinse prin franciza este foarte redus. Printre firmele romnesti care se extind prin franciza se numara: Doctor Gusto, Rodipet, Depozitul de Calculatoare, Voxnet, Turabo Caffe, Fitness Academy, Cris Tim, Gogoasa Infuriata, Smartree, Tina R, Elvila, Coco Rico, Angst, Ziua, Vin Expert, Access Press, Ambasador Plus.

MARCILE IN MISCARE

Dintre marcile care si-au anuntat intentia de a patrunde in tara noastra in perioada 20062007, enumera m: 13 Buho St. (Ungaria), Sergent Major (Franta), Petits Beton (Franta), ZumoJuice Bar (Irlanda), Balloide Photo (Franta), Aion (Grecia), Carre Blanc (Franta). Si companiile autohtone sint pe picior de plecare catre alte piete prin sistemul de franciza. Cinci firme din domeniul serviciilor poarta in aceasta perioada tratative pentru a-si gasi francizati in tari din Europa de Est si Asia. Unul dintre francizorii care doresc sa-si extinda afacerea in afara tarii este Federatia Romna de Fitness, detinatoarea brandului Fitness Academy. In scurt timp se vor deschide sali de fitness in sistem de franciza in India, Singapore, Emiratele Arabe si chiar in Statele Unite ale Americii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri