Suprafetele amenajate pentru irigatii si desecare din judetele Ilfov si Timis au fost utilizate, partial, pentru ridicarea de locuinte si alte constructii, iar instalatiile sunt nefunctionale din cauza distrugerilor si furturilor agregatelor, potrivit Ministerului Agriculturii.
"Rezultatele controlului dispus de ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Daniel Constantin, la reteaua secundara a sistemului de irigatii si la canalele din judetele Timis si Ilfov arata ca infrastructura sistemului de irigatii si de desecare nu a fost intretinuta potrivit destinatiei sale, aflandu-se in prezent intr-o stare accentuata de degradare", se arata intr-un comunicat al institutiei, dat publicitatii de Mediafax.

Astfel, in Ilfov, amenajarile de irigatii sunt nefunctionale din cauza distrugerilor si furturilor agregatelor, instalatiilor si componentelor din dotarea statiilor de pompare.

"Pentru evitarea furturilor si distrugerii statiilor de pompare, Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare (ANIF) a decis sa dezafecteze agregatele, instalatiile si componentele din dotarea acestora si le-a depozitat in spatiile administrate de ANIF si le asigura paza", se mai spune in comunicat.

Cladirile statiilor de pompare, pentru care ANIF nu a asigurat paza, au fost distruse in proportie de 80-90%.
Canalele din amenajarile de desecare si irigatii au fost afectate de constructia de imobile prin astupare partiala sau totala, facand imposibila interventia in vederea intretinerii si reparatiei acestora.

"S-a constatat ca pe o parte din suprafetele amenajate pentru desecare si irigatii de pe raza localitatilor Otopeni, Tunari, Stefanestii de Sus, Stefanestii de Jos, Moara Vlasiei, Voluntari (cartier Pipera), Buftea, Peris, Corbeanca, Snagov, Chiajna, Jilava, Berceni, Pantelimon, Popesti Leordeni, Branesti, Afumati, Balotesti, Bragadiru, Dragomiresti, Chitila, Vidra au fost ridicate constructii de locuinte, spatii comerciale, sedii de societati comerciale, hoteluri si alte constructii", se precizeaza in comunicat.

In urma controlului efectuat, Directia Generala Control si Antifrauda va transmite un exemplar din nota de control ANIF si Ministerului Dezvoltarii si Administratiei Publice (MDAP) in vederea analizarii documentatiei care a stat la baza executarii constructiilor pe amenajarile de imbunatatiri funciare pe raza unitatilor administrativ teritoriale ale localitatilor mentionate anterior.

In judetul Timis, organizatiile utilizatorilor de apa pentru irigatii nu au asigurat gestionarea, exploatarea, intretinea si repararea infrastructurii de irigatii in conformitate cu prevederile Legii 138/2004 a imbunatatirilor funciare.

De asemenea, organizatiile utilizatorilor de apa pentru irigatii nu si-au respectat obligatiile asumate prin avizele emise de Directia Imbunatatiri Funciare a Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) privind constituirea acestora.

"S-a constatat ca pe o parte din suprafetele amenajate pentru irigatii si desecare au fost ridicate constructii de locuinte, restaurante, sedii de societati comerciale, hoteluri si alte constructii. Sistemele de irigatii date in proprietatea gratuita a celor cinci organizatii sunt nefunctionale, infrastructura fiind distrusa. Organizatiile utilizatorilor de apa pentru irigatii au facut modificari neautorizate la infrastructura de imbunatatiri funciare aflata in domeniul public al statului", se mai spune in comunicat.

Si in cazul verificarilor efectuate in judetul Timis, un exemplar al notei de Control a Corpului de Control al ministrului va fi transmis MDAP in vederea analizarii documentatiei care a stat la baza executarii constructiilor pe amenajarile de imbunatatiri funciare situate in comunele Mosnita Noua si Giroc.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri