Niciun ofertant nu a achizitionat caietul de sarcini la licitatia organizata miercuri de CFR pentru inchirierea a 15 sectii de cale ferata care apartin infrastructurii feroviare neinteroperabile, iar procedura va fi reluata, a declarat purtatorul de cuvant al companiei, Oana Branzan.

Miercuri a fost programata a 15-a licitatie pentru inchirierea de sectii de cale ferata care apartin infrastructurii feroviare neinteroperabile, potrivit Mediafax.

Sectiile scoase la licitatie apartin sucursalelor teritoriale CREIR Bucuresti (Ploiesti Vest - Targoviste Nord - Fieni - Pietrosita; Ditesti - Gura Palangii; I.L. Caragiale - Ditesti - Moreni; Campina - Campinita - Telega; Ploiesti Nord - Maneciu), CREIR Timisoara (Caransebes - Boutari, Hateg - Subcetate; Oravita - Anina), CREIR Cluj (Campia Turzii - Turda; Baia Mare - Baia Mare Nord), CREIR Brasov (Chileni - Voslobeni; Sebes Alba - Petrestii de Padure) si CREIR Galati (Faurei - Tecuci; Marasesti - Panciu; Comanesti - Moinesti).

Durata de valabilitate a contractului de inchiriere este de patru ani, iar criteriul de atribuire este pretul cel mai mare.

Compania a reusit sa inchirieze in luna august doar o singura sectie de cale ferata, pe relatia Buzau-Berca, din totalul de 14 scoase la licitatie prin intermediul Bursei de Marfuri, castigator fiind desemnat Transferoviar Grup.

CFR SA are posibilitatea sa ofere in regim de inchiriere - prin licitatii publice la Bursa Romana de Marfuri - sectiile de circulatie apartinand infrastructurii feroviare neinteroperabile catre operatori economici.

Firmele desemnate castigatoare sunt obligate sa preia si personalul CFR existent sau care isi desfasoara activitatea pe sectia sau grupul de sectii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social existent la momentul inchirierii, in conformitate cu prevederile legislative.

Inchirierea unor parti din infrastructura feroviara neinteroperabila reprezinta unul din angajamentele incluse in programul de eficientizare a sistemului feroviar, care vizeaza reducerea cheltuielilor si a activitatilor neprofitabile.

Aceste masuri au fost sunt cuprinse in Scrisoarea de Intentie semnata de Guvern cu Fondul Monetar International si Memorandumul de Intelegere cu Uniunea Europeana.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri