Compania austriaca Salesianer Miettex, unul dintre jucatorii importanti din industria serviciilor de spalatorie pentru industrii precum hoteluri sau sistemul medical, a intrat pe piata romaneasca in urma cu 7 ani printr-o investitie de 11 mil. euro. Proiectul a fost gestionat de Victor Ioane, care avea la momentul respectiv doar 26 de ani. Acum romanul conduce business-ul din 6 tari, o afacere de 40 de milioane de euro.

Victor Ioane, 32 de ani, a absolvit Universitatea Politehnica din Bucuresti (limba germana) in 2005, moment in care compania Salesianer cauta un student sau un absolvent care sa porneasca business-ul pe plan local.

“La acel moment nu erau destul de convinsi in legatura cu sansele de reusita a business-ului in Romania. Am fost invitat la un interviu in Viena, am mers cu trenul cu toate peripetiile de rigoare. Seful meu de atunci a rezumat lucrurile simplu: mi-ai facut o impresie buna, incepem. Prima impresie a contactat foarte mult, in decurs de maxim o luna am fost angajat. La inceput am facut de la livrari, avize facturi, condus o firma, am invatat foarte mult in perioada aia”, isi aminteste Victor Ioane.

Acesta nu a fost primul sau loc de munca: a inceput din liceu, cand s-a angajat la McDonald’s unde a invatat “sa dea cu mopul si sa serveasca la casa”. Inainte de a se alatura Salesianer a facut parte din echipa HP.

Primul sau proiect important a fost gestionarea investitiei de 11 mil. euro pe care austriecii au decis sa o faca in Romania in cea mai mare spalatorie din regiune, in Bucuresti. El s-a ocupat de intreg procesul: de la alegerea terenului, discutiile cu furnizorii si supravegherea santierului. Avea la momentul respectiv doar 26 de ani.

“Am cumparat terenul - era vorba de peste 1 mil. euro fiind inainte de criza - de la doua persoane de peste 70 de ani. In contextul in care proprietarii firmei nu mai fusesera in Romania le-am cumparat bilete de avion, am programat intalnirea la notar, nu mai aveau decat sa vina sa semneze, sa viram banii. Cu doua zile inainte insa primesc un telefon de la unul din proprietarii terenului care imi spune ca nu mai poate veni in ziua respectiva pentru a semna intrucat au realizat ca pe data respectiva vine postasul cu pensia si de 25 de ani nu au lipsit niciodata de acasa. A trebuit sa aman data, tranzactia realizandu-se cu 2 saptamani intarziere. Astfel de lucruri se pot intampla, insa cu atat mai greu este sa explici unui strain astfel de situatii pentru ca risti sa nu fii credibil”, povesteste amuzat Ioane.

Romania a castigat aceasta investitie in conditiile in care la vremea respectiva 95% din spalatorii erau internalizate. In plus, business-urile care se axeaza pe volum vedeau Bucurestiul drept o destinatie atractiva, viziune care se mentine si in prezent, completeaza managerul roman.

Dupa doi ani de la aceasta investitie echipa Salesianer numara 5 angajati. In prezent, in Romania lucreaza peste 100 de oameni pentru compania austriaca. La Bucuresti se afla si singura curatatorie chimica din cele sase tari in care este prezenta compania (Cehia, Croatia, Romania, Slovacia, Slovenia, Ungaria), in afara de Austria.

Printre clientii Salesianer se numara lanturi hoteliere importante precum NH, Novotel, Radisson, Caro, Double Tree Hilton, Athenee Palace Hilton, dar si institutii medicale precum maternitatea Polizu sau Filantropia sau companii precum Volvo si Schwarzmuller in domeniul industrial.

Serviciile de gestionare a textilelor cuprind, pe langa procurarea, spalarea corespunzatoare si igienica a tuturor categoriilor de materiale prin spalare cu bariera septica, depozitarea, intretinerea, schimbarea in caz de uzura si livrarea acestora. Activitatea este structurata pe mai multe divizii precum SM GAST (servicii de spalare si inchiriere textile pentru hoteluri si restaurante), SM MED (servicii de inchiriere uniforme si lenjerie medicala, servicii de sterilizare si produse specializate pentru incotinenta), SM JOB (servicii de inchiriere uniforme de lucru), SM MICRO (servicii de inchiriere uniforme pentru medii sterile), SM FRESH (servicii si produse pentru igiena grupurilor sanitare) si SM MATS (carpete lavabile standard si personalizate).

In Romania se fac licitatii pe kilogram si totul este mai putin transparent

Potrivit lui Victor Ioane, afacerile companiei pe plan local au avut un avans de doua cifre in fiecare an, atingand in 2013 valoarea de circa 4,6 mil. euro. La nivelul grupului condus de managerul roman cifra de afaceri a atins 40 de milioane de euro, in timp ce in total cifra de afaceri a Salesianer Miettex fiind de 150 mil. euro.

“Romania are un mare potential, standardele de igiena se vor dezvolta vrand nevrand. Volumele cresc pentru ca managerii trebuie sa optimizeze din ce in ce mai mult costurile interne. E o piata mare, cu 20 de milioane de locuitori. In Romania sectorul hotelier si cel al inchirierilor de uniforme sunt cele mai dezvoltate, la nivel de grup insa 30-35% din cifra de afaceri vine din sectorul sanitar. In Romania acest sector are potential, doar in Bucuresti exista 50 de spitale, pe cand in Budapesta sunt doar 10. Ce difera in Romania este legislatia si modul in care este adaptata. In tarile in care lucram licitatia se face la bucata, in Romania se fac licitatii pe kilogram si totul este mai putin transparent”, explica Victor Ioane.

Obiectivul pentru acest an vizeaza mentinerea unui avans de cel putin 10% a business-ului, respectiv extinderea echipei de vanzari si expansiune pe noi piete sau dezvoltarea in tarile in care compania este deja prezenta.

“Nu este usor deloc sa atragi noi clienti, este si perioada de criza. De asta merita sa investesti in niste oameni de vanzari care sa spuna mai mult decat noi avem cea mai buna calitate si avem pretul cel mai bun. Agentul de vanzari trebuie sa fie un superman, trebuie sa fie cinstit, independent, harnic, sa aiba carisma. Criza financiara a afectat unitatile cu care lucram din punct de vedere al volumelor. Micsorandu-se a trebuit sa acceleram pe partea de vanzari cu contracte noi”, afirma Ioane.

Externalizarea acestui serviciu poate aduce economii de costuri cuprinse intre 15 si 50%. “O spalatorie nu reprezinta doar apa si detergent, de aceea este mult mai rentabil externalizarea”, completeaza Victor Ioane.

Toata lumea are o problema la nivel macro. Lucrurile trebuie sa se schimbe la nivel micro, daca toata lumea nu ar mai arunca pe jos, nu ar mai claxona, ar fi mai bine. In Viena si uit cum e sa claxonezi la volan

In opinia managerului Salesianer Miettex, Romania “nu stie sa isi vanda marfa in afara”, fiind necesare investitii in oamenii care reprezinta tara in strainatate.

“In tarile de limba germana oamenii vor sa te cunoasca inainte de a incepe ceva cu tine. Orasele care vor sa atraga investitii ar trebui sa-si ia un consilier care sa cunoasca engleza sau germana si sa fie prezent la evenimentele din afara. In Viena exista evenimente de genul Ziua investitorilor in Romania, in care vin vorbitori care povestesc ceva despre istorie, pot veni si destinatii de investitii care sa se prezinte. Sa se puna accent pe calitatea persoanelor care ne reprezinta, la nivel de oras, de primarie, intrucat este foarte rau sa nu te reprezinta nimeni, insa este si mai rau sa trimiti pe cineva care sa nu faca fata discutiei. Majoritatea investitiilor trebuie atrasi sa vina macar o data”, considera Victor Ioane.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri