Grupul olandez FrieslandCampina, proprietarul Napolact si unul dintre cei mai importanti jucatori din industria lactatelor, a investit peste 100.000 de euro in relansarea celui mai vechi magazin Napolact din Cluj-Napoca, parte dintr-o campanie de “improspatare” a marcii.

“Desi consumul de produse lactate in Romania este scazut, mult sub media europeana, si piata extrem de concurentiala, ne-am dorit sa introducem un nou concept, unic in Romania, care ofera consumatorilor o experienta cu totul speciala si aceasta este cea care conteaza cel mai mult. Provocarile au fost atat financiare cat si organizationale, pentru ca nu acesta este domeniul nostru principal de activitate( vanzarea directa prin intermediul magazinele proprii)”, au declarat pentru wall-street.ro reprezentantii FrieslandCampina.

In urma acestei investitii magazinul Napolact din piata Mihai Viteazul, care este si cel mai vechi din Cluj-Napoca, si-a structurat spatiul de 100 mp in doua zone: una de vanzare a produselor Napolact si o zona unde se pot consuma gustari pe baza de telemea sau branza de burduf, iaurt cu bomboane, cereale si lapte cu cicolata sau vanilie.

“Brandul Napolact are cea mai mare importanta strategica din portofoliul FrieslandCampina. Ca urmare, doar in ultimul an Napolact a reusit sa atraga cu peste 25% mai multi consumatori decat cu un an in urma”, adauga oficialii FrieslandCampina.

In prezent, Napolact detine o retea de sapte magazine in judetul Cluj – cinci in Cluj-Napoca, unul in Huedin si unul in Turda. In perioada urmatoare, compania nu are in plan deschiderea unor noi magazine.

FrieslandCampina colecteaza peste 100 mil. litri de lapte pe an de la 1.100 de fermieri din zona Ardealului. Pana acum compania a investit in fermele cu care colaboreaza peste 500.000 de euro.

Grupul olandez FrieslandCampina este prezent in Romania prin trei companii: Napolact, Friesland Campina Romania si Industrializarea Laptelui Mures.

FrieslandCampina a raportat in 2012 o cifra de afaceri de circa 90 mil. euro si pierderi de 4,24 mil. euro, potrivit datelor publicate de Registrul Comertului, ultimele rezultate financiare disponibile.

Consumul mic de lapte simplu per capita situeaza Romania pe ultimele locuri din Europa, cu o medie de 12 litri de persoana, de aproximativ 5 ori mai putin decat tari precum Croatia sau Slovenia, conform datelor Euromonitor.

Potrivit estimarilor jucatorilor din industrie, piata locala a lactatelor (incluzand si piata gri) se ridica la 1,3 miliarde de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri