Posta Romana estimeaza ca va incheia anul 2013 cu un rezultat brut pozitiv dupa ce va primi de la autoritatea de reglementare in comunicatii (ANCOM) suma care va acoperi costul net al furnizarii de catre companiei a serviciului postal universal, estimat intre 30 si 50 milioane de lei.

"Dupa finalizarea situatiilor financiare anuale si auditarea de catre un auditor financiar independent, ANCOM va analiza impactul furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal asupra rezultatului financiar realizat de companie si va evalua sarcina injusta (costurile suplimentare) in vederea remunerarii (compensarii) costului net. Stabilirea costului net pentru anul 2013 este o activitate in curs de auditare la Posta Romana si termenul final de depunere a situatiei costului net la ANCOM este 1 iulie. Pentru anul 2013, previziunile interne ale companiei indica un rezultat brut pozitiv, in conditiile calcularii, compensarii si incorporarii costului net in situatia financiara a companiei", a declarat purtatorul de cuvant al operatorului postal national, Dan Dumitrescu

Prin decizie a ANCOM, Posta Romana a fost desemnata pentru anul 2013 furnizor de serviciu postal universal pe teritoriul Romaniei.

Astfel, compania este obligata sa asigure distributia trimiterilor postale din sfera serviciului universal la tarifele si in conditiile stabilite de autoritatea de reglementare.

Odata cu liberalizarea completa a pietei serviciilor postale, la 1 ianuarie 2013, in Romania s-a stabilit un nou mecanism de compensare a costului net al furnizarii serviciului universal (pierderile inregistrate de furnizorul de serviciu universal ca urmare a indeplinirii obligatiilor ce ii revin in aceasta calitate), scrie Mediafax.

"Raportat la cifra de afaceri a Postei Romane in anul 2013, aceasta estimare indica un cost net cuprins in intervalul 30 - 50 milioane lei. La nivel european, cota de compensare estimata variaza intre 2,2% si 6,5% din cifra de afaceri anuala a operatorilor postali desemnati ca furnizori de serviciu postal universal", a spus Dumitrescu.

El a adaugat ca rezultatele financiare reale ale Postei Romane pentru anul 2013 vor fi determinate cu exactitate dupa evaluarea si compensarea de catre Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a costului net rezultat din obligatia Postei Romane privind prestarea serviciului postal universal.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei in 2012, Posta este cel mai mare operator local de profil. Compania are o retea teritoriala de 5.687 de unitati si 27.305 de angajati.

Actionarii companiei sunt Ministerul pentru Societatea Informationala - 75% si Fondul Proprietatea - 25%.

Compania avea la sfarsitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, in crestere cu 2,9% fata de 2011, potrivit datelor din bilantul Postei.

In perioada 2008-2012, compania a consemnat piederi in fiecare an, care, cumulate, au atins 530 milioane de lei, cu toate ca a bugetat profit in fiecare an.

La nivelul anului 2013, Posta Romana a incheiat cu o pierdere din activitatea de exploatare de 27,62 milioane de lei, de peste noua ori mai mare decat nivelul estimat in bugetul de venituri si cheltuieli al companiei, in care era estimat un rezultat negativ de 2,99 milioane de lei.

Potrivit datelor companiei, veniturile din exploatare au atins 1,166 miliarde de lei in 2013, iar cheltuieli din exploatare au totalizat 1,193 miliarde de lei.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri