Numarul fuziunilor si achizitiilor (M&A) realizate in mai in Rusia si tarile din Europa Centrala si de Est (ECE) a scazut cu 58% fata de luna anterioara si a ajuns la un total de 403. Valoarea deal-urilor a fost de asemenea in scadere de-a lungul ultimelor patru saptamani, potrivit raportului Zephyr realizat de compania de cercetare Bureau van Dijk.

Esti interesat(a) de piata de fuziuni si achizitii? Participa la Conferinta M&A Outlook 2014 de joi, 12 iunie.

Tranzactiile de M&A realizate in mai au avut o valoare totala de 5,44 mld. euro, in comparatie cu 7,82 mld. (-30%) – cifra inregistrata cu o luna in urma. Scaderile se mentin si atunci cand cifrele sunt comparate cu cele de anul trecut: in mai 2013 au fost facute 615 tranzactii a caror valoare a ajuns la 14,34 mld. euro.

Romania se afla pe locul 7 in clasamentul de luna aceasta, cu deal-uri de 88 mil. euro, in fata Croatiei (53 mil. euro) si Ungariei (6 mil. euro), dar sub tari precum Bulgaria (146 mil. euro) sau Ucraina (165 mil. euro). In mai 2013, investitorii facusera deal-uri in tara noastra de aproape doua ori mai mari decat luna aceasta (154 mil. euro).

Cele mai mari tranzactii au fost realizate in Rusia si Polonia, valorile acestora ajungand la 4,3 mld. euro, respectiv 262 mil. euro.
Din punct de vedere al volumului, Romania urca pana pe locul 4 cu 37 de tranzactii. Podiumul este ocupat de Rusia (108 tranzactii), Bulgaria (94) si Polonia (51).

Un singur deal a depasit pragul de 1 mld. euro in luna mai; acesta a fost reprezentat de vanzarea a 18% din producatorul rus de gaze naturale Aktsionernaya Neftyanaya Kompaniya Bashneft de catre Sistema-Invest, care a incasat o suma estimata la 1,72 mld. euro. Jumatate din companiile aflate in top 20 provin din Rusia luna aceasta.


Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri