Contrabanda cu tigarete a crescut si in luna mai, piata neagra ajungand la un nivel de 16,1% din total. Aceasta este a sasea luna de crestere, in martie situandu-se la 15,8% din piata, in timp ce la finele anului trecut ajungea la 14%, potrivit datelor de cercetare Novel.

Potrivit sursei citate, este pentru prima data in ultimii cinci ani cand piata neagra creste pentru sase luni la rand.

"Acest trend continuu crescator ne ingrijoreaza si ar trebui sa se constituie intr-un semnal de alarma pentru toate autoritatile statului (...) Aceasta majorare a pietei negre din ultimele luni reprezinta o consecinta a unei schimbari neplanificate, conceputa si menita sa aduca sume suplimentare la bugetul de stat, dar care, iata, dovedeste ca de fapt aduce prejudicii majore. Indexarea artificiala a cursului de schimb stabilit pentru plata accizei, la care s-a adaugat majorarea anuala din aprilie, au determinat cresterea preturilor produselor legale. In consecinta, au fost impulsionate vanzarile tigaretelor de pe piata neagra, in detrimentul celor legale, dar si a bugetului de stat", a declarat Adrian Popa, director Corporate & Regulatory Affairs al BAT Romania, potrivit Mediafax.

Piata neagra a tigarilor - pierderi uriase la bugetul de stat

El arata ca prin cresterea pietei negre de la 14,1% la finele anului trecut la 16,1% in mai, bugetul statului a pierdut circa 70 milioane de euro.

"Cu toate eforturile comune ale industriei si autoritatilor, solutiile identificate nu reusesc sa compenseze eroziunea pietei legale care, in aceste conditii, este mult accelerata. Pentru fiecare punct procentual pierdut de piata legala, statul pierde de doua ori: o data prin accizele si taxele care nu se platesc la buget pentru produsele contrafacute sau comercializate ilegal si, inca o data, prin eforturile si resursele suplimentare necesare pentru a face fata fenomenului", a declarat Sorana Mantho, director Corporate Affairs al Philip Morris Romania si Bulgaria.

Potrivit datelor Novel, contrabanda cu tigarete creste ingrijorator in regiunea Nord-Est (cu 9,5 puncte procentuale, la 41,8%), care este astfel cea mai afectata de comertul ilegal. Cresteri semnificative se inregistreaza si in regiunea Nord-Vest (cu 6,4 p.p. la 17,6%) si in Bucuresti, unde contrabanda a atins un nivel dublu (12,6%) comparativ cu martie.

Ucraina si Moldova, printre zonele principale de provenienta

Pe de alta parte, studiul noteaza scaderi importante in regiunile Vest (-7,8 p.p. pana la 23%) si Sud-Est (-6,4 p.p. pana la 13,8%). Din punct de vedere al provenientei, conform timbrului aplicat pe pachet, produsele "Cheap Whites" continua sa detina cea mai mare pondere din piata neagra, de 39,4%, ponderea fiind insa in scadere cu 6,5 puncte procentuale fata de martie. De asemenea, produsele cu timbru de Ucraina si Moldova continua si in mai trendul ascendent din luna martie.

"In consecinta, este nevoie de eforturi suplimentare din partea tuturor institutiilor statului. In ceea ce ne priveste, continuam seria parteneriatelor incheiate cu autoritatile incepand cu 2005, cel mai recent fiind definitivat cu ANAF, in vederea reducerii comertului ilegal cu tigarete", a aratat Gilda Lazar, director Corporate Affairs & Communications al JTI Romania, Moldova si Bulgaria.

In opinia celor trei producatori de tutun, in vederea reducerii pietei negre este necesara, pe langa reglementarea unitara, pe criteriu cantitativ, a infractiunilor de evaziune fiscala si de contrabanda cu tigarete, clarificarea situatiei la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria si Bulgaria si stabilirea unor atributii specifice pentru politia locala si jandarmerie, intrucat comertul ilegal cu tigarete se desfasoara in zona de competenta a acestora (piete, oboare, statii de metrou etc.).

Marii producatori de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeana pentru combaterea comertului ilegal cu produse din tutun si sustin instituirea, din sumele alocate Romaniei ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite in lupta impotriva contrabandei cu tigarete.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri