Consiliul de Administratie al companiei Vel Pitar a convocat actionarii companiei in Adunare Generala Extraordinara, pentru a decide vanzarea unei parti din activele societatii, se mentioneaza intr-un comunicat transmis, miercuri, de compania din Ramnicu Valcea.
Conducerea companiei va supune, la data de 18 august, votului actionarilor mandatarea Consiliului de Administratie de a achizitiona, vinde, inchiria sau de a costitui garantii asupra imobilelor aflate in patrimoniul socitatii. Valoarea individuala sau cumulata nu poate depasi 20% din valoare totala a activelor imobilizate ale companiei, se mentioneaza in comunicatul transmis de Vel Pitar.

Potrivit informatiilor afisate pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti (BVB), la finalul anului 2005, activele imobilizate ale companiei se ridicau la valoarea de 60,48 milioane lei noi.

La adunarea generala pot participa toti investitorii care detin actiuni la 11 august 2006, deciziile afectand actionarii care au detineri la data de 4 septembrie 2006. Informatiile detaliate si ordinea de zi vor fi publicate ulterior datei de 2 august, se specifica in comunicatul producatorului de panificatie din Ramnicu Valcea.

Actionarii companiei au decis, la 10 martie, retragerea actiunilor companiei de la tranzactionare si au stabilit un pret de 1,7247 de lei noi pentru actionarii care doresc sa se retraga din companiei in urma delistarii.
Compania a incheiat primele trei luni cale anului 2006 cu un profit de 1,02 milioane lei, anul 2005 avand ca rezultat un profit net de 4,47 milioane lei.

Actionarul majoritar este compania Broadhurst Investments care detine 80,43% din capitalul social. Actiunile comapniei se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei de Valori Bucuresti din octombrie 1997.
La sfarsitul lunii iunie, actionarii companiei au decis divizarea societatii, separand unor active neperformante, a procesului de productie si a magatinelor companiei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri