O taxa de intrare de 10.000-15.000 de euro este prima conditie pentru ca benzinaria dumneavoastra sa devina franciza Rompetrol.
Proiectul de franciza Rompetrol presupune pentru o companie existenta statiei de distributie carburanti. In functie de rezultatele acesteia (vinzari medii zilnice) se estimeaza riscurile Rompetrol si se cuantifica valoarea investitiei Rompetrol. In conditiile unor riscuri mari, beneficiarul francizei este obligat sa suporte o parte mai mare din investitia minima. Daca este vorba in schimb despre constructia unei noi statii, atunci beneficiarul trebuie sa suporte investitia (semnalistica, pompe, sistem informatic).

Conditii

Prima conditie si cea mai importanta pentru a putea obtine franciza Rompetrol este aceea ca sa existe statia de distributie carburanti, iar aceasta sa aiba vinzari medii zilnice de circa 4 metri cubi de carburanti. Benzinarul in cauza mai trebuie sa prezinte indicatorii financiari, adica balanta, bilantul, actele de proprietate, avizele de functionare care sa fie apoi acceptate de Departamentul de Credit Control al Rompetrol. Mai este nevoie de o garantie in functie de investitia realizata de Rompetrol, garantie egala cu valoarea marfii comercializate.

Taxe

Exista o taxa de intrare in franciza de 10.000-15.000 de euro si o redeventa lunara in functie de vinzarile realizate. Aceasta redeventa include: utilizarea marcii, amortizarea echipamentelor, mentenanta acestora pe perioada derularii contractului si sustinerea campaniilor promotionale pentru reteaua partener Rompetrol impreuna cu compania. In prezent exista 190 de statii contractate si 135 modernizate.

Ne propunem sa avem 250 de statii pina in 2007, din care 200 sa fie functionale pe sistem Partener, sustine Luiza Sarpe, director de comunicare la Rompetrol.

Obligatii si drepturi

Ca orice francizat, exista anumite obligatii pe care le aveti prin preluarea marcii Rompetrol. Este vorba despre aprovizionarea cu carburanti numai de la Rompetrol, despre respectarea standardelor si procedurilor de operare si livrare Rompetrol, plata redeventelor lunare, respectarea standardelor de imagine si a nivelului serviciilor Rompetrol.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4607&art=228&cHash=86a8306671

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri