Doctorul Flavius Bajan, directorul spitalului privat Muntenia Hospital din Pitesti, finantat aproape integral de SIF Muntenia, spune ca fenomenul migrarii medicilor este doar un efect al unui cumul de probleme majore ale sistemului medical din Romania, care se confrunta cu dificultati semnificative in ceea ce priveste finantarea, in timp ce sectorul privat sufera si de o lipsa acuta de coerenta in reglementari.

Muntenia Medical Hospital functioneaza in Pitesti din anul 2011, in urma unor investitii de aproape 12 mil. euro, la care se adauga 5 mil. euro in echipamente achizitionate in leasing. Spitalul a fost dotat cu un RMN de mare putere, computer tomograf, instalatii pentru radiografie conventionala, mamograf, osteodensitometru DEXA, ecograf, dotari pentru 12 cabinete ambulatorii si blocul operator, pentru spitalizare de scurta durata, litotriptor extracorporeal - folosit pentru prima data in Arges - , endoscoape pentru explorarea tubului digestiv, colon, stomac si echipamente de mica chirurgie.

Anul trecut spitalul a inregistrat peste 65.000 de pacienti, ceea ce reprezinta o medie de peste 250 de oameni pe zi. Majoritatea pacientilor sunt din Arges. Pentru acest an, cresterea numarului de pacienti este estimata la aproximativ 70%. Raportat la anul trecut, cele mai frecvente afectiuni inregistrate au fost afectiunile neurologice, urologice, pediatrice, de obstretica-ginecologie si cele de nutritie, precum diabetul.

In prezent, in cadrul Muntenia Hospital lucreaza peste 70 cadre medicale, iar personalul mediu sanitar este de aproximativ 45 de angajati.

“Ca in orice debut de activitate, indiferent de domeniu, si noi ne-am confruntat o perioada cu fluctuatia personalului. Cauzele au fost, sa spunem, conjuncturale. Au fost inregistrate intarzieri semnificative de timp in finalizarea investitiilor planificate in echipamentele medicale din motive pe care nu mai are rost sa le amintim. Aceasta conjunctura a generat la momentul respectiv un grad de incertitudine si neincredere in randul celor care au ales sa renunte. Acum suntem, din acest punct de vedere, pe un trend ascedent si in plina dezvoltare. Nimeni, dupa stiinta mea, nu a plecat in strainatate, din contra, sunt cadre medicale cu experienta si chiar faima in lumea medicala, din tari precum Germania, Austria, Israel, Franta, care ne-au contactat exprimandu-si dorinta de a veni sa-si ofere serviciile medicale aici”, declara Flavius Bajan.

Acesta considera ca fenomenul migrarii medicilor este doar un efect al unui cumul de probleme majore ale sistemului medical din Romania. “Intreg sistemul se confrunta cu dificultati semnificative in ceea ce priveste finantarea iar sectorul privat din medicina sufera si de o lipsa acuta de coerenta in reglementari”, puncteaza directorul Muntenia Hospital.

In cazul spitalului pe care il conduce, Flavius Bajan sustine ca prioritatea, pentru moment, o reprezinta completarea echipelor medicale in cadrul specializarilor ORL, oftalmologie, cardiologie, laborator, ginecologie, boli de nutritie si ATI.

De asemenea, printre cele mai importante investitii in acest an este infiintarea si dezvoltarea departamentului de ozonoterapie. Aceasta reprezinta o metoda de tratament care se bazeaza pe efectele biologice complexe pe care le produce molecula de oxigen triatomic O3 asupra organismului uman.

In ceea ce priveste cifra de afaceri preconizata pentru acest an, directorul Muntenia Hospital estimeaza venituri de 13 mil. lei (circa 2,8 mil. euro), in crestere fata de 2014, cand institutia a inregistrat o cifra de afaceri de aproape 8 mil. lei (1,7 mil. euro).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri