Trei sferturi dintre IMM-urile care au primit consultanta de la BERD si-au crescut afacerile intr-un an si peste 50% au avut productivitate mai mare, potrivit BERD care a anuntat ca a oferit consultanta pentru peste 550 de IMM-uri, care au angajat cumulat peste 3.000 de persoane.

"Aproape 74 de procente dintre aceste intreprinderi si-au marit cifra de afaceri intr-un an, in timp ce 57 de procente si-au marit productivitatea. Mai mult de jumatate din companii si-au marit numarul de angajati, astfel fiind create aproximativ 3.000 de locuri de munca", se arata intr-un comunicat al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), potrivit Mediafax.

Institutia internationala se va implica, alaturi de Guvern, intr-un program pe cinci ani pentru sustinerea IMM-urilor din Romania, cele doua parti semnand joi, la Bucuresti, un memorandum de intelegere, care va constitui cadrul cooperarii pentru implementarea programului. Documentul a fost semnat de ministrul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, si directorul BERD pentru Romania, James Hyslop.

Programul vizeaza cresterea competitivitatii IMM-urilor prin accesul la expertiza furnizata de consultanti locali si internationali, pe principiul partajarii costurilor. Proiectele sustinute vor ajuta IMM-urile sa implementeze standarde de calitate, sa-si optimizeze actiunile de marketing, operatiunile, eficienta energetica si alte aspecte ale activitatii acestora, precum si sa dezvolte strategii sau rapoarte financiare.

BERD va va sustine totodata piata de consultanta din Romania, oferind consultantilor oportunitati de dezvoltare profesionala si training. "Am obtinut rezultate impresionante de la lansarea programului Small Business Support in 2006 si ne bucuram sa avem angajamentul Guvernului Romaniei pentru a continua cooperarea si a explora noi oportunitati de finantare. Extinderea relatiei noastre de cooperare va fi benefica pentru IMM-urile din Romania si pentru economia tarii in general", a declarat Hyslop in comunicat.

Programul BERD Small Business Support in Romania este finantat in prezent de Austria, ca donator principal, si de Coreea, Fondul de Cooperare Tehnica TaiwanBusiness-BERD si Fondul Special al Actionarilor BERD. BERD, cel mai mare investitor institutional din Romania, a contribuit anul trecut cu investitii de 600 milioane euro. Pana in prezent, a investit peste 7 miliarde euro in 370 de proiecte la nivel national si a mobilizat fonduri din alte surse de finantare pentru aceste proiecte de peste 14 miliarde euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri