Peste trei sferturi dintre romani considera ca reputatia unei companii este importanta atunci cand isi cauta un loc de munca, doua treimi nu vor sa lucreze pentru companii cu o reputatie proasta, iar 16% ar avea curajul sa denunte suspiciuni de evaziune fiscala referitoare la angajator.

"Peste trei sferturi dintre romani considera ca reputatia unei companii este importanta atunci cand isi cauta un loc de munca, in timp ce 1 din 4 romani este de parere ca lipsa transparentei in interiorul companiei, dar si lipsa unei viziuni a acesteia cu privire la viitorul ei si al angajatilor deterioreaza puternic relatia dintre angajat si management. Mai mult, in situatii critice, precum angajatori suspectati de evaziune fiscala, 37% dintre respondenti ar solicita clarificari oficiale angajatorului, iar 16% ar denunta acest comportament autoritatilor statului", potrivit studiului "Importanta reputatiei companiilor in relatie cu angajatii" publicat de Rogalski Damaschin Public Relations, scrie Mediafax.

Circa trei sferturi (72%) dintre angajatii care au participat la studiu considera ca reputatia companiei este relevanta atunci cand isi cauta un nou loc de munca. De asemenea, 63% au recomandat compania unde lucreaza cunoscutilor, in timp ce 25% s-au abtinut sa recomande cuiva locul de munca actual. Un rezultat surprinzator este ca majoritatea celor chestionati ar prefera sa lucreze pentru o companie care plateste mai putin decat media pietei, dar ale carei practici de afaceri sunt apreciate de comunitate si societate, in timp ce doar 36% au declarat ca ar vrea sa munceasca pentru un angajator care plateste mai mult decat media pietei, insa ale carui practici de afaceri sunt controversate, mentioneaza studiul.

"Pusi in fata unei situatii controversate precum suspiciuni de evaziune fiscala referitoare la angajator, cei mai multi romani ar solicita explicatii oficiale care sa clarifice situatia, in timp ce 21% declara ca ar incepe sa-si caute un alt loc de munca. 16% ar avea curajul sa denunte aceste suspiciuni autoritatilor statului, iar un procent mai mic, de 5%, si-ar informa colegii de lucru cu privire la acest comportament", arata raportul. In ultimele 6 luni, unu din doi romani si-a cautat un loc de munca sau a fost invitat de un potential angajator la un interviu, principalele motive pentru parasirea actualului loc de munca fiind dorinta de a realiza venituri mai mari, perspectiva unei evolutii in cariera si reputatia proasta a actualului angajator in randul angajatilor. Pe de alta parte, romanii ar ramane la actualul loc de munca daca s-ar simti valorizati, in siguranta si in cazul in care compania ar avea o reputatie mai buna.

De asemenea, pentru jumatate dintre cei chestionati lipsa comunicarii oneste cu superiorul direct reprezinta un motiv clar de deteriorare a relatiei cu angajatorul, motiv chiar mai important decat pachetul salarial, care este considerat un motiv de conflict pentru 48% dintre respondenti. Pe urmatoarele locuri se afla presiunea foarte mare venita din partea superiorilor – 37%, lipsa transparentei in interiorul companiei – 34%, si lipsa unei viziuni a companiei cu privire la viitorul ei si al angajatilor. Cele mai mari asteptari ale angajatilor romani se indreapta catre dovezi de integritate si respnsabilitate din partea angajatorului, dar si ca oamenii sa se simta inspirati de liderul companiei. Motivarea angajatilor in a-si depasi limitele si crearea unui mediu favorabil dezvoltarii personale si profesionale reprezinta asteptari pentru 50% dintre romani, precizeaza studiul. Studiul a fost realizat de Rogalski Damaschin Public Relations in parteneriat cu platforma de sondare a opiniei publice www.ivox.ro, pe un public intre 18 si peste 55 de ani, din mediul urban, majoritatea avand educatie superioara si venituri cuprinse intre 1000 si 3000 de lei.

Sursa foto: Cautare locuri de munca/ Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri