Numarul insolventelor s-a redus in primul trimestru cu 58% fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce anul trecut a scazut pe ansamblu cu 28%, insa cu impact social si financiar in economie mai mare, concedierile salariatilor crescand cu 24%, a afirmat Iancu Guda, analist economic Coface.

"Aproximativ 98% din scaderea numarului de insolvente se inregistreaza in randul companiilor mici, cu cifra de afaceri sub 100.000 de euro. Aceste deviatii raman relevante doar din punct de vedere statistic, pentru ca, in ciuda scaderii majore a numarului de insolvente deschise, impactul social si financiar propagat in economie este mai mare. Numarul locurilor de munca pierdute odata cu intrarea in insolventa a acestor companii este mai mare cu 24%",a afirmat Guda la Conferinta de Risc de Tara Coface, potrivit Mediafax.

Numarul de insolvente in Romania raportat la 1.000 de companii este cel mai ridicat din regiune, de 45 companii insolvente, de patru ori mai mare decat media pe plan regional. El a precizat ca ponderea companiilor care reusesc sa se reorganizeze este de 3%, de zece ori mai mica decat media la nivel regional.

"Din punct de vedere financiar, companiile intrate in insolventa, desi isi colectau creantele de doua ori mai lent, plateau la furnizorii lor de trei ori mai lent, pentru a face investitii in active fixe, care nu s-au revazut nici in venituri mai mari, care din contra au scazut cu 18%, arata analizele noastre pe sase ani in urma in bilanturile insolventelor", a adaugat Guda.

Contractia numarului de insolvente a fost determinata de un efect de baza, comparativ cu o valoare istorica foarte ridicata, si se suprapune cu o perioada in care mediul de afaceri invata noul cod al insolventei. In ultimii 5 ani si-au intrerupt activitatea din cauza insolventei circa 100.000 de companii, dintr-un total de 450.000 de firme active in Romania, astfel ca una din patru companii au intrat in insolventa.

"La nivelul intregii economii, insolventele vor scadea in continuare ca numar, insa nu este relevant pentru ca impactul in economie este dat de insolventa companiilor mari, cu afaceri de peste 1 milion de euro", a mai spus analistul Coface.

Sursa foto: Jobless/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri