Posta Romana a avut o atitudine pasiva in dosarul lui Mihail Toader, fapt care dovedeste ca "nici actuala conducere nu se preocupa indeajuns de patrimoniul acesteia", iar in fata unei instante civile nu ar fi avut nicio sansa sa recupereze prejudiciul constatat de anchetatori, potrivit TB.

Tribunalul Bucuresti (TB) l-a condamnat, in 9 februarie, pe fostul director al Postei Romane Mihail Toader la zece ani si sase luni de inchisoare, pentru abuz in serviciu, dupa ce a cumparat produse informatice de la o firma din Cipru, la un pret supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de aproximativ 6,5 milioane de euro. Prin aceeasi decizie a Tribunalului Bucuresti au fost condamnati Emanoil Lepadatu, fost director executiv economic al Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategica, si Vasile Barbulet, fost sef al Departamentului IT in CN Posta Romana, toti trei primind cate zece ani si sase luni de inchisoare, pentru abuz in serviciu, scrie Mediafax.

Conform hotararii instantei, cei patru trebuie sa achite Companiei Nationale Posta Romana 6.583.000 de euro, cu dobanda legala aferenta de la data savarsirii infractiunii si pana la achitarea integrala a debitului. Judecatorul care a dat sentinta in acest dosar a aratat, in motivarea deciziei, ca cei patru inculpati, in calitate de inalti functionari ai unei importante companii de stat, in loc sa apere interesele CNPR, au actionat in sens contrar, cu rea-credinta, pentru pagubirea acesteia.

Potrivit motivarii, fiecare dintre cei patru inculpati a avut rolul sau bine definit in savarsirea infractiunii, iar in ipoteza in care cel putin unul dintre ei ar fi refuzat sa ia parte la activitatea infractionala, prejudicierea partii civile ar fi fost impiedicata. In plus, s-a apreciat ca mijloacele folosite de inculpati denota o "inalta calificare" infractionala, de natura sa conduca instanta la concluzia ca acestia "sunt de o periculozitate deosebita, fapt ce impune aplicarea unei pedepse exemplare in raport de gravitatea infractiunii savarsite". De asemenea, determinant in cuantificarea pedepsei a fost prejudiciul urias cauzat CNPR, de 6.583.000 euro, prejudiciu nerecuperat pana in prezent si nerecuperabil nici in viitor, in conditiile in care masurile asiguratorii impuse asupra unor imobile proprietatea inculpatilor sunt practic insuficiente.

"In conditiile in care Romania se zbate intr-o insuficienta acuta de fonduri pentru sanatate, pentru invatamant, pentru infrastructura, inculpatii, intr-un interval extrem de scurt - din iulie pana in noiembrie -, au cauzat CNPR acel prejudiciu urias, prejudiciu care va fi acoperit intr-un mod sau in altul de catre contribuabilul roman platitor de taxe si impozite, contribuabil care asteapta, si este indreptatit sa o faca, de la inaltii functionari care administreaza banul public, un nivel de trai mai bun si nicidecum supunerea acestuia la lipsuri de tot felul de care nu poate fi facut raspunzator", noteaza instanta.

Totodata, instanta a avut in vedere, la stabilirea cuantumului pedepsei, si conduita inculpatilor, atat pe parcursul urmarii penale, cat si cu ocazia cercetarii judecatoresti. In ciuda evidentei vinovatiei, inculpatii au negat infractiunea, arata instanta. In consecinta, instanta a apreciat ca "scopul educativ si, mai ales, preventiv al sanctiunii aplicate inculpatilor poate fi atins prin aplicarea unei pedepse al carei cuantum va fi la maximum special prevazut de lege si bineinteles cu executarea in regim de detentie, cuantum care va constitui totodata un serios avertisment pentru cei care se afla in prezent in importante functii de conducere ale regiilor si companiilor cu capital majoritar de stat si care gestioneaza banul public".

Referitor la actiunea civila promovata de CNPR, judecatorul a remarcat "pasivitatea cu care partea civila s-a remarcat pe parcursul derularii judecatii, fapt care dovedeste ca nici actuala conducere a CNPR nu se preocupa indeajuns de patrimoniul acesteia". "In fata unei instante civile, actiunea civila promovata de catre CNPR nu ar fi avut practic nicio sansa de reusita si, numai gratie activitatii reprezentantului Ministerului Public, actiunea promovata de catre partea civila urmeaza a fi admisa, din actele si lucrarile dosarului rezultand ca, intr-adevar, aceasta a suferit acel prejudiciu reclamat", a precizat judecatorul.

Instanta a mai dispus, prin sentinta din 9 februarie, mentinerea sechestrului pus pe cate doua imobile ce apartin lui Emanoil Lepadatu si Dan Mihai Toader, pe un imobil al lui Vasile Barbulet si unul al lui Andrei Marinescu. Decizia Tribunalului Capitalei nu este definitiva, contesatia formulata de cei patru fosti sefi din CNPR avand termen de judecata la Curtea de Apel Bucuresti in 21 mai. In decembrie 2014, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au trimis in judecata pe Dan Mihai Toader, Emanoil Lepadatu, Andrei Marinescu si Vasile Barbulet, toti fiind acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepadatu, Andrei Marinescu, in calitate de directori, si Barbulet Vasile, in calitate de sef departament, "si-au indeplinit in mod defectuos atributiile de serviciu in contextul organizarii si derularii achizitiei si implementarii unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru". Produsele au fost cumparate la un pret supraevaluat de 12 ori, in lipsa fondurilor proprii aferente si fara indeplinirea in totalitate a obligatiilor contractuale de catre furnizor, paguba produsa patrimoniului CN Posta Romana fiind estimata la 6.583.000 de euro, arata DNA.

Anchetatorii sustin ca, in realitate, nu a existat o negociere propriu-zisa cu reprezentantii companiei furnizoare care sa duca la diminuarea considerabila a pretului produselor achizitionate, ci s-a urmarit doar intocmirea unor inscrisuri justificative in mod formal. Contractul avea in vedere achizitionarea unei cantitati de produse mult mai mari decat necesarul real al companiei. Dan Mihai Toader, Emanoil Lepadatu si Andrei Marinescu au fost condamnati definitiv in alte doua dosare, in care au fost trimisi in judecata in octombrie 2009 si in decembrie 2010.

In dosarul trimis instantei in octombrie 2009, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie i-au acuzat pe cei trei in legatura cu semnarea a sase politie de asigurare pentru angajatii Postei Romane, pentru riscuri cum ar fi accidente, boli profesionale, riscuri de sanatate, prin care CNPR a fost pagubita cu peste patru milioane de euro. Curtea de Apel Bucuresti i-a condamnat definitiv, in 3 noiembrie 2014, pe Mihail Toader si pe Emanoil Lepadatu la patru ani de inchisoare cu executare, iar Andrei Marinescu a primit o pedeapsa de trei ani si sase luni de inchisoare cu executare.

In cel de-al doilea dosar, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepadatu si Andrei Marinescu au fost trimisi in judecata, alaturi de fostul ministru al Justitiei Tudor Chiuariu si fostul ministru al Comunicatiilor Zsolt Nagy, pentru fapte de abuz in serviciu, din perioada 2005-2007, privind trecerea unui imobil din proprietatea publica a statului in proprietatea privata a unei firme. In 24 ianuarie 2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie i-a condamnat definitiv pe Mihai Toader la patru ani de inchisoare cu suspendare, pe Andrei Marinescu la trei ani si sase luni cu suspendare, in timp ce Emanoil Lepadatu a fost achitat. Zsolt Nagy a primit atunci o pedeapsa de patru ani de inchisoare cu suspendare, iar Tudor Chiuariu a fost condamnat la trei ani si sase luni de inchisoare cu suspendare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri