Depaco, unul dintre cei mai mari producatori de tigle metalice de pe plan local, mizeaza pe afaceri in crestere cu peste 20% in acest an, evolutie generata in mare parte de atingerea si depasirea pragului de 3 milioane de metri patrati de acoperisuri metalice, dar si lansarea de noi produse in portofoliu, precum si extinderea numarului de parteneri la nivel national.

“Mizam pe afaceri care in acest an ar urma sa se apropie si chiar sa depaseasca pragul de 100 de milioane de lei, vanzari generate doar pentru fabrica detinuta in orasul Baicoi. Va fi o crestere pe toate segmentele, generata de o evolutie venita din partea partenerilor, a produselor noi din portofoliu, dar si atingerii unei productii de peste 3 milioane de metri patrati”, a declarat Dragos Irimescu, director general in cadrul Wetterbest.

Potrivit datelor furnizate de catre companie, rulajul grupului detinut de catre antreprenorii romani Lucian Trofin si Dragos Irimescu in cursul anului trecut s-a ridicat la circa 82 de milioane de lei, echivalentul a 18,5 milioane de euro.

“Am incheiat anul trecut cu afaceri de circa 82 milioane de lei, ceea ce a marcat o evolutie de aproximativ 8% fata de nivelul inregistrat in 2013, lucru care ne-a asigurat o cota de piata de circa 17% pe acest segment”, a mai declarat Dragos Irimescu.

La nivelul intregului grup Wetterbest, format atat din fabrica de prelucrare a otelului in tigla metalica de la Baicoi, compania Polnebo si Cortina, afacerile s-au ridicat anul trecut la 110 milioane de lei (cca. 24 mil. euro) si un numar de aproximativ 200 de angajati.

Renovarile revin puternic in piata acoperisurilor: chiar si asa, presiunea pretului cel mai mic sporeste concurenta

Desi piata a traversat o perioada de criza, fiind un sector puternic afectat de scaderea in consum, renovarile si sectorul rezidential revin puternic pe segmentul producatorilor de acoperisuri.

“Noi nu cautam sa ne dezvoltam agresiv. A ne pastra in tinta de 20% cota de piata este foarte bine. Vrem sa promovam o anumita calitate si nu suntem orientati dupa vanzarea in volum. (…) Dupa criza resimtim tot mai puternic presiunea pretului cel mai mic. Chiar si asa, renovarile au venit puternic din urma, fiind foarte mult de lucru. Sunt peste 4 milioane de case care trebuie renovate, iar din datele pe care le detinem se renoveaza circa 30.000 de case pe an. (…) Dupa cum a inceput 2015 vedem o dezmortire in piata si mai multi dezvoltatori au trecut de la comercial spre rezidential. Exista o continua dorinta a individului de a-si moderniza casa. Chiar si asa, ne asteptam la o crestere pietei de circa 5% in volum, in acest an”, a mai precizat Dragos Irimescu, directorul general Wetterbest, raspunzand unei intrebari a wall-street.ro.

Depaco a demarat din 2013 un proces investitional de circa 3,5 milioane de euro care se va incheia in 2016, iar cea mai mare parte din suma va fi directionata catre noi tehnologii, infrastructura si platforme betonate in fabricile pe care le detine.

Compania Depaco detine in prezent 30 de linii automate, dintre care 9 linii de productie de tigla metalica in 4 hale de productie.

Principalii concurenti ai Depaco la nivel local sunt Bilka, Lindab sau Ruukki.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri