Noul Catalog national al preturilor medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piata (CANAMED) va intra in vigoare din 1 iulie, existand peste 100 de medicamente in vechiul catalog care nu au fost niciodata comercializate.

Ordinul ministrului Sanatatii privind aprobarea noului CANAMED a fost trimis, vineri, la Monitorul Oficial, pentru publicare. Potrivit Mihaelei Udrea, director in Ministerul Sanatatii, nu exista bolnavi care sa fi suferit pentru ca din CANAMED lipseste vreun medicament, iar in vechiul catalog au fost identificate peste 100 de medicamente care nu au fost niciodata comercializate in Romania, potrivit Mediafax.

"Din cunostintele noastre nu exista bolnavi afectati de vreo lipsa din CANAMED. Sper sa nu apara ulterior. Acesta este un proces continuu, dar, cu siguranta, daca va aparea punctual o situatie de acest gen, vom raspunde de urgenta pentru ca pacientii sa nu simta lipsa medicamentelor de pe piata", a spus Mihaela Udrea.

Potrivit acesteia, sunt necesare doua cataloage de medicamente si, incepand cu luna septembrie, o noua metodologie de calcul a pretului, care sa corespunda si sa poata fi aplicabila in toate unitatile, dar fara a depasi pretul de rambursare din fond. "Adica sa nu se plateasca mai mult si nici pacientul care primeste medicamentul compensat sa nu plateasca mai mult", a adaugat Udrea.

Ea a mai spus ca, prin noul ordin, in situatia in care producatorii nu respecta pretul conform metodologiei de calcul au posibilitatea sa il conteste in termen de 90 de zile. "Daca doresc sa mearga la pretul aprobat anterior prin ordinul de ministru, atunci cu siguranta va fi comercializat in Romania si va intra in rambursare, dar nu mai mult de sase luni, dupa care, daca doresc sa se alinieze, vor merge cu 5% mai putin din pretul de producator", a mai spus directorul.

Totodata, Udrea a explicat ca pacientii care nu vor dori sa ia medicamentul generic si vor sa il ia pe cel inovativ vor plati in plus diferenta. Aceste lucru va fi posibil chiar de la 1 iulie. "Daca pacientul solicita medicamentul inovativ, farmacia elibereaza medicamentul inovativ, dar cu diferenta de la pretul de rambursare pana la pretul de raft al inovativului, care este mai mare decat pretul de referinta generic", a mai spus Udrea.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri