Medic chirurg de profesie, dar care de mai bine de 10 ani ii invata pe romani cum sa se incalte ca in vest, Victor Tighinean (47 de ani) a renuntat la meseria de doctor, pe care a practicat-o vreme de 5 ani, pentru a-si dedica timpul antreprenoriatului: un pariu riscant, dar care s-a dovedit intr-un final castigator.

Victor Tighinean isi aminteste ca in anii ’90 salariul din domeniul medical, mai ales pentru un medic rezident, era atat de mic incat nu putea acoperi nici macar chiria. “Totul era foarte scump pentru nivelul salarial al unui medic rezident. Eram in perioada de rezidentiat, in care nici manualele pentru studiu nu mi le puteam permite, ca sa nu mai punem in discutie si costul destul de mare al chiriei. (…) Imi amintesc ca a fost o perioada foarte grea, la finalul careia am decis ca daca vreau sa incep sa fac bani trebuie sa intru in afaceri”, isi aminteste omul care a adus pe piata brandul danez de incaltaminte Ecco.

In anul 1998, Victor Tighinean deschidea in Cluj Napoca un punct de distributie de incaltaminte, moment in care a inceput sa cunoasca tot mai bine un domeniu cu reputatie in Romania, dar care nu avusese pana in acel moment o deschidere catre retailerii mari din Europa.

“Business-ul de distributie a crescut rapid, eram in anii 2000 printre jucatorii mari din piata. Reusisem sa deschidem cinci magazine Michelle pe piata din Cluj, apoi ne-am extins si in orasele Brasov si Oradea. Eram interesati sa vindem incaltaminte de calitate in Romania. (…) Stiam de Ecco, imi doream sa distribui acest brand pe piata, dar nu am indraznit sa ma apropii. Stiam ca trebuie sa cumpar o cantititate minima care ar fi presupus o investitie de zeci de mii de euro ceea ce nu imi permiteam. (…) Intr-o zi am fost sunat de Ambasada Daneza, care mi-a spus ca sunt interesati sa gaseasca un distribuitor pentru un brand din Danemarca. Ecco voia un distribuitor si cauta in Romania o companie cu experienta in aceasta zona”, isi aminteste Victor Tighinean.

Discutiile pentru intrarea Ecco in Romania au durat destul de mult, dar in 2004, Victor Tighinean introducea brandul danez pe piata locala, pe locul unui fost magazin Michelle in Cluj.

“A fost un vis implinit. Ecco, dupa 40 de ani de prezenta pe piata globala, si-a pus ca scop ca in urmatorii 10 ani sa faca mai mult decat in cei 40. Au inceput un val de extindere, iar Romania a fost un punct important pe harta. ”, a mai spus Tighinean.

Victor Tighinean, Ecco: Era socant sa vinzi o incaltaminte de 100 euro in 2004-2005. Acum este ceva normal

Primul magazin Ecco a fost in locul unuia Michelle din Cluj, o investitie importanta dupa cum sustine seful Ecco Romania. “Magazinul a fost realizat si cu un sprijin important din partea companiei daneze, care ne-a oferit mobilierul gratuit, marfa a fost livrata cu plata la termen si am beneficiat si de un suport de marketing important. (…) Inceputurile au fost grele – am vandut la prieteni, rude. Brandul Ecco in Romania a fost realizat cu sprijinul familiei – a fost o convingere a sase personae care au crezut in brand. A fost usor si greu pentru ca incaltamintea a fost scumpa”, spune Tighinean.

Potrivit acestuia, oamenii au inceput sa se obisnuiasca cu brandurile straine.

“Un brand inseamna calitate, motiv pentru care tot mai multi clienti au inceput sa plateasca mai mult pentru o pereche de incaltari. Era socant sa vinzi o incaltaminte la 100 de euro in anii 2004-2005, asta mai ales cand alti jucatori din piata vindeu produse asemanatoare la 25 de euro. Acum este ceva normal”, a mai aratat Victor Tighinean, intr-un interviu pentru wall-street.ro.

Dupa 11 ani de prezenta pe piata din Romania, Ecco a ajuns in prezent pe plan local la un numar de 25 de magazine si o cota destul de importanta pe piata de profil. “Ecco era aproape un brand necunoscut in urma cu zece ani, considerat scump pentru piata romaneasca, iar in prezent vanzarile cresc de la un an la altul. In niciun an de la deschidere nu am inregistrat evolutii mai mici de 10% a business-ului”, a mai aratat Tighinean.

Drumul spre schimbare: cei 700 de kilometri parcursi pe jos in mai putin de o luna cu o singura pereche de incaltari

In ciuda expansiunii brandului danez pe piata locala, Victor Tighinean a trecut in anul 2010 printr-o schimbare in plan personal, care l-a facut ca timp de o luna sa plece din tara intr-un pelerinaj departe de casa.

“A trebuit sa ma regasesc pe mine insumi. Foarte multa lume pleaca in India, in Tibet. Am fost cu un prieten, dar apoi am mers singur intr-un pelerinaj in Santiago de Compostela. A fost cea mai frumoasa experienta din viata mea. A fost si momentul in care am decis cateva schimbari strategice ale business-ului. Am mers 700 de kilometri pe jos cu o singura incaltaminte in picioare timp de 25 de zile, cand mi-am dat seama care ar trebui sa fie urmatorul pas in business”, a mai aratat managerul Ecco Romania.

Drumul catre Santiago de Compostela (Spania) este al treilea mare pelerinaj crestin, dupa cele spre Ierusalim si Roma. Anual, ajung pe jos la Santiago de Compostela peste 150.000 de pelerini si aproape 3 milioane de turisti de pe toate continentele.

Tighinean sustine ca cele mai multe deschideri de magazine au avut loc in perioada anilor 2009-2013, dar si ca dupa acest drum a sosit momentul in care business-ul a inceput sa isi schimbe strategia.

“In criza am pariat pe expansiune, iar acest lucru s-a dovedit castigator. In urma cu trei ani de zile am decis sa intram si pe segmentul de vanzari online, care ne-a adus un awarness si mai bun brandului pe piata. Vanzarile online sunt una din perlele noastre, platforma care in ultimii ani s-a dezvoltat foarte mult, asigurand in prezent aproximativ 15% din totalul livrarilor de incaltaminte Ecco pe piata din Romania”, a aratat Victor Tighinean.

Experienta lui Tighinean in online- dateaza insa inca din anii 2000, atunci cand a lansat pe piata site-ul Shoes.ro, prin intermediul caruia comercializa incaltaminte in vremea in care se ocupa de distributie.

Ecco Romania, miza pe afaceri in crestere cu 25% in acest an

Pentru acest an, asteptarile Ecco sunt mari, seful companiei mizand pe un avans al afacerilor de cel putin 25%, la depasirea pragului de 30 milioane de lei, in crestere fata de 24 milioane de lei anul trecut.

“Anul 2015 a mers neasteptat de bine. Am deschis trei noi magazine, ajungand la un total de 25 de unitati la nivelul intregii tari. Expansiunea nu se va opri aici”, spune Victor Tighinean care arata ca pentru un brand strain sa faca fata avanlansei de produse provenite de pe pietele asiatice (China) investitiile retailerului pot atinge si 1 milion de euro pe an, aproape jumatate din suma fiind destinata strategiilor de marketing.

In opinia acestuia, piata de incataminte din Romania este inca este departe de maturitate. “Sunt cativa jucatori internationali care cresc, care capata cota de piata, dar aceasta inca este dominata de jucatorii romani. Este o piata complicata, sunt foarte multe produse second quality. Romania este o piata de export, dar sunt magazine care merg cu adaosuri foarte mici si care fac ca business-ul sa nu fie profitabil. (…) Sa ai un business local este un fals avantaj. Sunt foarte multe afaceri de familie in care spatiul detinut ar putea castiga mai mult doar din chirie. Concurenta neloiala din partea celor care vand incaltaminte din China este una foarte ridicata”, a aratat acesta.

Potrivit lui Tighinean, pentru romani important este aspectul, iar calitatea nu este o prioritate. “Multi comercianti, din pacate, nu isi respecta consumatorii. Oamenii nu se pricep, iar acestia profita. Pretul este unul din cele mai importante aspecte cand vine vorba cu cumpararea unei perechi de incaltari. Noi propunem o solutie din segmentul affordable – luxury”, a conchis managerul Ecco Romania.

Principalii concurenti ai Ecco la nivel local brandurile Geox sau Clarks, precum si magazinele Il Paso, Musette, Otter, Bata sau Denis.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri