Afacerile MedLife au crescut cu 16% in primele noua luni, fata de perioada similara a anului trecut, la 67,8 milioane euro, iar pe ansamblul anului in curs ar putea depasi 100 milioane euro, daca sunt finalizate achizitiile in pregatire, a anuntat, miercuri, compania de servicii medicale private.

"Continuam sa ne extindem accelerat. Vom depasi 90 de milioane de euro din crestere organica si sunt premize sa depasim 100 de milioane de euro in acest an daca finalizam achizitiile demarate", a declarat, intr-un comunicat, Mihai Marcu, presedintele consiliului de administratie al MedLife, potrivit Mediafax.

Rezultatele sunt in linie cu obiectivele de business anuntate, ritmul de crestere fiind, in continuare, dublu fata de media pietei, noteaza compania. MedLife a depasit 1,5 milioane de pacienti unici in randul clientilor din sfera de retail, iar in randul abonatilor a ajuns, la finalul lunii septembrie, la un numar de 430.000 de clienti, respectiv la o cota de piata de peste 50% din sectorul corporate la nivel national.

Este pentru prima data cand un operator medical din Romania are peste 50% din cota de piata de abonamente corporate la nivel national, potrivit MedLife. In trimestrul al treilea, compania a consemnat o crestere de 25% a afacerilor comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Evolutia din primele noua luni se datoreaza in mare parte noilor unitati deschise in ultima perioada. Astfel, in 2014 MedLife a inaugurat trei hyperclinici noi in Iasi, Galati si Constanta, iar anul acesta numarul unitatilor noi deschise se ridica la cinci, respectiv o hyperclinica in Berceni, o clinica de stomatologie in zona Unirii, un spital in Titan, un centru de excelenta in cardiologie interventionala in Grivita (toate in Bucuresti) si o hyperclinica la Cluj, ce urmeaza sa fie inaugurata oficial la finalul lunii octombrie.

Rezultatele au fost sustinute si de un aflux important de pacienti, care se observa pe toate segmentele de activitate: clinici, spitale, maternitati si laboratoare, pe fondul imbunatatirii perspectivelor de crestere economica, dar si a increderii fata de serviciile medicale oferite in mediul private, potrivit reprezentantilor MedLife.

"Am depasit 1,5 milioane de pacienti unici in randul clientilor din sfera de retail (fee for service), iar in randul abonatilor am ajuns, la finalul lunii septembrie, la un numar de 430.000 de clienti, respectiv la o cota de piata de peste 50% din sectorul corporate la nivel national. Este pentru prima data cand un operator medical din Romania ajunge la o astfel de performanta", a declarat Marcu.
Suplimentar proiectelor de dezvoltare de tip green field, MedLife a continuat si investitiile in achizitii. Astfel, in februarie compania a finalizat preluarea pachetului majoritar de 55% din cadrul grupului Sama&Ultratest din Craiova, marcand astfel prezenta la nivel national si, totodata, a sasea tranzactie de preluare a unui operator local, derulata in ultimii cinci ani.

"Am acumulat o experienta importanta in achizitii, detaliu care ne ajuta foarte mult in relatia cu noii nostri parteneri. Mai mult, spre deosebire de concurentii nostri care, fie inca nu au experienta necesara, fie au efectuat achizitii prin diluarea actionarilor fondatori, in cazul MedLife toate cele sase companii achizitionate, fara exceptie, sunt conduse si in prezent de persoanele care au fondat companiile, chiar si business-urile preluate in proportie de 100%. Acest context ne incurajeaza sa continuam acest demers, antreprenorii romani, fondatori ai companiilor medicale, fiind interesati de dezvoltarea businessurilor proprii alaturi de MedLife", a afirmat presedintele consiliului de administratie al MedLife.

Compania are in derulare mai multe tranzacíi medii si mici, dar discuta si demararea unei tranzactii de dimensiune mare, a spus el. "In acest moment, avem in lucru sase tranzactii de dimensiuni medii si mici si suntem in discutii pentru demararea unei tranzactii de dimensiuni mai mari. Daca finalizam toate cele sase tranzactii medii si mici demarate deja, vom adauga aproximativ 9-10 milioane de euro la cifra de afaceri, astfel incat sa ajungem la 100 de milioane de euro sau chiar sa depasim aceasta valoare.

Daca reusim sa materializam discutiile pentru inca o tranzactie de peste 10 milioane de euro, vom crea un ecart intre noi si competitori de peste 50 de milioane de euro", a declarat Marcu.

Piata de servicii medicale private a avut un trend pozitiv in acest an, cu un ritm de crestere de 8-10%. Sectorul de servicii medicale private ar putea inchide anul in curs in stagnare, intrucat hotararea privind majorarea cu 25% a salariilor va avea un impact important asupra intregului sistem medical si implicit asupra sectorului privat, avertizeaza MedLife.

"Finantarea institutiilor sanitare de catre Casa Nationala de Asigurari, se face in baza a trei indicatori principali: numarul de paturi, ICM-ul (indicele de complexitate a cazurilor) si TCP-ul (tariful per caz ponderat). In cazul de fata, numarul de paturi ramane neschimbat in acest moment, ICM-ul este calculat in baza situatiilor raportate de catre spitale la nivelul anului 2014 si singurul indicator care poate suferi modificari ramane tariful per caz ponderat alocat de CNAS. Prin urmare, singura masura reala care poate fi aplicata transparent de catre stat pentru a sustine majorarea salariala este cresterea tarifului per caz ponderat, masura ce se aplica in egala masura atat spitalelor publice cat si celor private. In opinia noastra, alte modalitati de finantare a spitalelor decat cele stabilite in contractul cadru si normele metodologice de aplicare ale acestuia sunt total netransparente si duc intr-o zona clara de neloialitate concurentiala. In acest sens, intentionam sa adresam o solicitare expresa catre Consiliul Concurentei in cursul acestei saptamani", a mai spus Mihai Marcu.

MedLife activeaza pe piata din Romania din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piata locala. Compania acopera toate zonele de activitate medicala: ambulatoriu, spitale, maternitati, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife. In prezent, MedLife isi desfasoara activitatea in 16 Hyperclinici din Bucuresti, Timisoara, Brasov, Arad, Craiova, Galati, Iasi si Cluj, 18 laboratoare proprii de analize, 10 unitati spitalicesti in Bucuresti, Brasov, Arad, Craiova si Iasi, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie si unul de Obstetrica-Ginecolgie, 3 maternitati in Bucuresti si in tara, 30 de centre medicale generaliste in Bucuresti si in tara, 12 centre de excelenta cu specializare unica, 8 farmacii proprii reunite sub reteaua PharmaLife Med si in colaborare cu 140 de clinici medicale partenere din toata tara.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri