Reteaua de sanatate Regina Maria lanseaza prima clinica Private Care, unde fiecare pacient va beneficia de un consultant personal in sanatate, dupa un plan personalizat. Investitia totala se ridica la 250.000 de euro.

Noua clinica va fi deschisa in cadrul Campusului Regina Maria Baneasa, din Bucuresti, iar principala noutate adusa va fi medicul specialist dedicat, care va avea viziunea holistica asupra cazului medical si va monitoriza sanatatea pacientului, coordonand intregul plan medical si consulturile interdisciplinare necesare.

Consultantul personal (Case Managerul) va face toate programarile necesare la medici, il va indruma permanent si va face follow-up, oferindu-i recomandari referitoare la planul de medicatie, raspunsul la tratament si nu numai.

Reteaua de sanatate vrea 5.000 de pacienti in noua clinica

„Sistemul de sanatate a evoluat masiv in ultimii ani, astfel incat actul medical trebuie sa integreze si o experienta care sa mearga dincolo de investigatii si analize, catre stilul de viata al pacientului.(...) Ne gandim la persoanele care amana din lipsa de timp vizita la medic si care isi doresc sa aiba intr-un singur loc toate serviciile, fiind ghidati pe intreg parcursul medical de un Case Manager dedicat. Targetam persoane care acum merg in strainatate pentru a-si rezolva problemele medicale si asteptam 5.000 de pacienti anul viitor. Am investit toata experienta acumulata in 20 de ani pentru a lansa o clinica ce ofera acces pacientilor la un plan de sanatate croit pe propriile nevoi, potentand in acelasi timp valoarea intregii retele.”, a declarat Fady Chreih, CEO Reteaua de sanatate Regina Maria.

O consultatie in noua clinica va dura minim 40 de minute, timp in care medicul va evalua amplu si minutios pacientul, iar daca va considera ca problema medicala necesita examinari suplimentare, o intreaga echipa multidisciplinara se va reuni pentru a gasi diagnosticul si a oferi solutii de tratament. In plus, daca pacientul va solicita serviciile unui anumit medic din Reteaua de sanatate Regina Maria, Case Managerul va face toate demersurile necesare pentru a-i oferi serviciile medicale solicitate intr-un timp agreat impreuna cu acesta. In cadrul clinicii vor oferi consultatii si medici straini de top din Austria.

Noua unitate medicala se pozitioneaza si pe oferirea de servicii de consultanta personalizata in nutritie si stil de viata sanatos

Reteaua de sanatate Regina Maria este una dintre cele mai extinse retele de servicii medicale private din Romania, cu peste 3.000 de angajati si colaboratori, in cele 22 de locatii proprii din Bucuresti si din tara. Compania deserveste peste 1,2 milioane de pacienti retail si are un portofoliu de aproximativ 300.000 de abonamente corporate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri