Piata autohtona a mezelurilor este dominata de afaceri de familie: Cris-Tim Bucuresti, Aldis Calarasi, Angst Ro si Caroli sunt companiile care isi disputa o suma care ajunge anual la peste 400 de milioane de euro.
Cris-Tim este o afacere de familie care a inceput in 1992, cand era reprezentata doar de un chiosc alimentar. Grupul reprezinta astazi o forta, iar din cadrul grupului fac parte nu mai putin de 4 companii, respectiv Cristim 2 Prodcom, Recunostinta Prodcom Impex, Eco-Ferm si Sensconstruct. Producatorul de mezeluri a investit numai anul acesta circa cinci milioane euro intr-un nou centru de logistica la Mogosoaia, iar pana la sfarsitul lui 2006 vor fi construite alte doua, la Craiova si Filipestii de Padure.

"Centrul logistic are o capacitate de depozitare de 120 de tone pe zi si va fi cea de-a patra platforma logistica de care dispune compania", a declarat presedintele grupului de firme Cris-Tim, Radu Timis. Pentru constructia centrului logistic, care a devenit functional in luna iunie, au fost alocate doua milioane euro. Compania va investi inca un milion de euro pentru modernizare si doua milioane de euro pentru construirea sediului de birouri.

De asemenea, Cris-Tim are planificate investitii de circa 8 milioane euro pentru construirea centrului logistic si extinderea capacitatii de productie de la Filipestii de Padure, unde compania detine patru unitati a caror capacitate se ridica la aproximativ 150 de tone pe zi si care ar urma sa creasca pana la 300 de tone pe zi in anul 2010. Potrivit lui Radu Timis, atingerea unui volum zilnic de vanzari de 300 de tone pe zi va permite firmei sa aiba o cota valorica de 30% din piata in 2010, comparativ cu 18% in prezent.

Grupul isi asigura materia prima aproape in totalitate din importuri, fermele proprii de porci si vaci acoperind 5% din necesarul pentru procesare. Cris-Tim a realizat anul trecut o cifra de afaceri de circa 150 milioane de euro, iar pentru anul acesta estimarile companiei indica 200 de milioane de euro. "In peste 10 ani de activitate Cris-Tim, am urcat treapta cu treapta pana am ajuns in varf. Daca urmam aceleasi strategii si ne respectam principiile, notorietatea noastra va creste in curand si in randul europenilor, nu numai la noi acasa", a declarat Radu Timis.

ALDIS - investitie de 15 milioane de euro in capacitati de productie

In acest an, producatorul de mezeluri ALDIS va investi in noi capacitati de productie cel putin 15 milioane euro pentru punerea in functiune a sectiei de salamuri crud uscate, pentru dezvoltarea fermelor de crestere a animalelor si a productiei vegetale, precum si a modernizarii capacitatii de productie", a declarat directorul general, George Naghi.

Pana in prezent, ALDIS a livrat carne de pui in Grecia si carne preambalata in Republica Moldova. De aceea, firma urmeaza sa-si mareasca capacitatea de productie cu 120 de tone pe luna pentru sortimentele de salamuri crud-uscate, o gama de produse cautata in special de clientii cu o mai mare putere de cumparare si gusturi europene. De asemenea, compania a depus eforturi substantiale pentru dezvoltarea retelei proprii de vanzare in cele 36 de judete.

ALDIS a inregistrat anul trecut o productie de 24.000 de tone de preparate din carne, ceea ce inseamna, statistic, ca fiecare locuitor al tarii a consumat cel putin un kilogram de preparate din carne, marca ALDIS. Anul trecut cifra de afaceri s-a apropiat de 50 de milioane de euro, iar pentru 2006 este prognozata o crestere de cel putin 10%.

Angst Romania a inceput cu 10 angajati

Angst Romania s-a infiintat in 1991 la Buftea, productia primei zile fiind marcata in intregime de cei 10 salariati de la vremea respectiva.
In 1993 - Angst RO S.R.L. devine Angst RO S.A., este construita o fabrica noua cu o capacitate de productie de 6t, cu 80 de angajati. Un an mai tarziu, capacitatea de productie este marita la 12t, demers impus de cererea mare a produselor pe piata.

In 2003 compania s-a dezvoltat considerabil - are 670 angajati, capacitate de productie 18t si a facut investitii mari in mai multe domenii, printre care laborator, retea de calculatoare, parc auto, renuntarea la MDM si colorantii sintetici, extinderea in toata tara, stabilirea unor relatii durabile cu furnizorii externi etc.

Grupul de firme Angst a raportat pentru prima jumatate a anului o cifra de afaceri de 20 de milioane euro, ceea ce reprezinta o crestere cu 25,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pentru acest an, compania estimeaza o cifra de afaceri totala de 50 de milioane euro, in crestere cu 25% fata de nivelul de 40,3 milioane euro din 2005, care ar urma sa intervina ca efect al investitiilor pe care responsabilii companiei le-au facut in modernizarea productiei.

Caroli Foods pariaza 4 milioane de euro pe mezelurile crud-uscate

Compania Caroli si-a inceput activitatea in 1994, cu o fabrica de capacitate mica aflata in Bucuresti, iar in 1999 a fost demarat primul program de investitii, prin achizitionarea INDCARF SA Pitesti, companie care includea un abator, fabrica de mezeluri si un depozit frigorifer de 5.000 de tone. In 2002, toata activitatea de productie a fost mutata la Pitesti si a continuat procesul de retehnologizare si investitii, prin organizarea primului laborator de control al calitatii.

In 2003 a fost achizitionata marca Gourmet, una dintre cele mai cunoscute de pe piata romaneasca la vremea respectiva, iar procesul de distributie al Caroli a fost extins la nivel national. In 2005 Caroli a devenit Caroli Foods, capacitatea de productie a companiei a crescut cu 50%, iar in 2006, strategia Caroli Foods vizeaza continuarea acestei cresteri, pana la dublarea capacitatii actuale.

Anul acesta, Caroli Foods a demarat constructia unei fabrici dedicate exclusiv produselor crud-uscate. "A doua fabrica a Grupului Caroli Foods va produce aproximativ 200 de tone de mezeluri pe luna, intr-o diversitate de sortimente de la Salam de Sibiu la Salam Banatean si Babic. Unitatea de productie va fi data in functiune la sfarsitul lui 2006 si este amplasata in zona industriala a orasului Pitesti. Prin investitia de 4 milioane de euro, vom crea 150 de locuri de munca noi", a declarat Talal El Solh, CEO & President, Grupul Caroli Foods.

Caroli Foods detine o cota de piata estimata 12% si produce trei marci de mezeluri si peste 150 de produse, dintre care 41 lansate in 2005. Cifra de afaceri a Grupului, la finele anului trecut, a fost de 62 de milioane de euro, in crestere cu peste 40% fata de anul anterior. Recent, Grupul Caroli Foods si-a consolidat pozitia pe piata, prin preluarea Maestro Industries, devenind astfel o prezenta mult mai activa in Transilvania.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri