Pentru a realiza gama Sav'Or, valoarea investitiei in modernizarea fabricii si in calitatea produselor pre-gatite s-a ridicat pana in prezent la peste 4,8 milioane euro, potrivit presedintelui Agricola Bacau, Gheorghe Antochi. "Agricola s-a gandit la oamenii care se dedica carierei si care pretuiesc putinul timp liber si ii ajuta sa manance savuros si cu minim de efort bucate pre-gatite", a declarat, citat de NewsIn, Gheorghe Antochi, cu ocazia lansarii brand-ului Sav'Or.

Grupul de firme Agricola Bacau, liderul pietei romanesti de carne de pasare si produse din carne, a lansat gama Sav'Or, produse pre-gatite din carne de pui si de porc. "Produsele pre-gatite reprezinta o premiera pe piata romaneasca si au fost concepute ca raspuns la cerinta consumatorului de a cumpara produse sigure si gustoase", a declarat la randul sau vicepresedintele Agricola Bacau, Grigore Horoi.

Sav'Or aduce pe piata opt sortimente de preparate din carne si cinci produse vegetale. "Agricola intentioneaza sa investeasca in urmatorii ani sume importante in comunicarea acestui tip de produse", a mai spus Antochi. Acesta a precizat ca pentru campanie de lansare a brand-ului Sav'Or, Agricola a alocat un buget de un milion de euro.

Presedintele Agricola Bacau a precizat ca aceste produse sunt deja solicitate la export, de tari precum Olanda, Elvetia, Grecia sau Franta. Totusi, Agricola nu poate exporta, deoarece Bacau nu face parte din judetele pentru care s-a ridicat interdictia de a exporta carne si produse din carne de pasare.

Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor(ANSVSA) a anuntat, la inceputul lunii septembrie,ca se poate relua exportul de carne de pasare si de produse din carne de pasare. Aceasta masura este valabila doar pentru 16 judete din tara, anume Alba, Arad, Bihor, Bistrita-Nasaud, Brasov, Caras-Severin, Covasna, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramures, Mures, Satu-Mare, Salaj, Sibiu si Timisoara.

Reprezentantii sectorului avicol nu sunt de acord cu liberalizarea partiala a exportului, atata timp cat s-au respectat prevederile legate de combaterea gripei aviare la nivelul intregii tari.

Pierderi de 4 milioane de euro din cauza gripei aviare

Din octombrie anul trecut, cand a aparut primul val de aviara, am ratat venituri de patru milioane de euro, din cauza gripei aviare, a mai declaratpresedintele Agricola Bacau, Gheorghe Antochi. "Trei factori ne-au impiedicat sa realizam venituri de patru milioane de euro in aceasta perioada: interdictia de a exporta carne de pasare, scaderea treptata a pretului de vanzare si cheltuielile suplimentare pentru stocurile mari pe care le-am avut", a declarat presedintele Agricola Bacau, Gheorghe Antochi.

Acesta a precizat ca, din cauza gripei aviare vanzarea la carnea de pasare a scazut foarte mult, astfel incat s-a impus reducerea pretului de la o medie de 6,5 lei/ kilogram la sub 4 lei/ kilogram de carne de pasare.

De asemenea, pana in toamna anului trecut, Agricola exporta o medie de 200.000 de tone de carne de pasare, relatiile comerciale fiind bazate pe o colaboarare de peste 30 de ani cu parteneri din Germania sau Olanda. "Asteptam sa fie inclus si Bacaul pe lista judetelor care pot exporta carne de pasare si vom incepe sa ne contactam partenerii din Germania, Franta si Olanda" a mai spus Antochi.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri