Romanii au baut anul trecut cu 6% mai multa bere, respectiv 15,8 milioane de hectolitri. Pe cap de locuitor, consumul a fost mai mare cu 8%, ajungand la 80 litri, fata de 74 litri in 2014, reiese din datele prezentate de Asociatia Berarii Romaniei. Potrivit lui Constantin Bratu, directorul general al Asocitatiei, 80% din consumul de bere este acasa.

Cel mai mare consum de bere in Romania a fost inregistrat in 2008, cu un volum de 20,2 milioane hectolitri.

Ciprian Sandu, public affairs manager al Asocitiei, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca Romania se afla pe locul al saptelea in Uniunea Europeana in ce priveste consumul de bere. Pe primul loc este Germania, unde cei peste 80 de milioane locuitori beau anual 80 de milioane hectolitri de bere.

Din perspectiva consumului de bere pe cap de locuitor, Romania este pe pozitia a opta in UE, iar pe prima se afla Cehia.

Un roman trebuie sa munceasca peste 20 de minute pentru a-si permite sa-si cumpere o bere. Unui neamt ii sunt suficiente 4 minute

Importurile de bere au scazut anul trecut la 0,35 milioane hectolitri, de la 0,45 milioane hectolitri in 2014.

Romania a exportat mai multa bere

Exporturile insa au crescut, de la 0,3 milioane hectolitri in 2014, la 0,5 milioane hectolitri anul trecut, echivalentul a 3-4% din productie. Tarile care au baut anul trecut bere romaneasca au fost cu precadere Ungaria, Bulgaria, Turcia, Macedonia si Italia.

Industria berii angajeaza, direct si indirect, aproape 85.000 de persoane. Din total, 28.000 lucreaza in retail, 27.000 in sectorul ospitalitatii, iar 24.000 sunt angajati la furnizori. Putin peste 10.000 de persoane sunt angajate in agricultura.

Potrivit lui Bratu, peste 70% din materiile prime folosite la producerea berii provin din Romania.

Asociatia a fost infiintata in 2004 si a contribuit, de atunci, cu 2,7 miliarde de euro la bugetul de stat al Romaniei. Investitiile totale derulate de companiile membere in aceasta perioada totalizeaza 1,35 miliarde de euro.

In timp ce 5.400 de oameni sunt angajati in productia berii, numarul celor din sectorul de media si marketing ajunge la 6.000. Nu in ultimul rand, 5.000 de oameni lucreaza in domeniul serviciilor aferente productiei berii.

Din Asociatie fac parte producatorii de bere Bergenbier, Heineken, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries, Martens si Clinica de Bere, care au in total 3.700 de angajati si 12 fabrici, dintre care doua microberarii.

Asociatia Berarii Romaniei include si reprezentanti ai producatorilor de materii prime Soufflet Malt Romania si Asociatia Producatorilor de Hamei.

Sursa foto: mediafaxfoto.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri