HELLA Romania, subsidiara locala a grupului german, cunoscut la nivel international ca furnizor pentru industria automotive globala, a organizat pe 9 aprilie 2016 la Universitatea de Vest din Timisoara, conferinta „HELLA Driving Education Day”. Evenimentul a reunit specialisti in educatie, din Romania si din strainatate pentru a discuta despre revolutionarea educatiei.

Key-note speakerul evenimentului a fost Sugata Mitra, speaker international de origine indiana si profesor la Universitatea Newcastle din Marea Britanie. Renumit pentru experimentul sau „Hole in the Wall”, acesta le-a vorbit participantilor despre viitorul procesului de invatare.

„Am aflat cateva lucruri foarte importante din experimentele mele, Hole in the Wall si SOLE (Self Organised Learning Environment). Copiii in grupuri nesupravegheate pot invata singuri, absenta profesorului fiind o unealta pedagogica. Prezenta unui mediator poate accelera procesul de invatare. Consider ca cele trei baze ale educatiei, cititul, scrisul si aritmetica nu mai sunt actuale. Ele ar trebui subsumate intelegerii, comunicarii, respectiv computerizarii”, a declarat Sugata Mitra.

Specialistii au abordat problema educatiei din diverse unghiuri. Diana Andone a vorbit despre educatia deschisa in Romania, Marian Stas despre schimbarea paradigmei la romani, Florian Colceag despre socul viitorului in educatie, Sorin Ionescu a abordat problema miturilor scolii romanesti, iar Sebastian Burduja a impartasit din experientele lui la Stanford si la Harvard University.

„Copiii se nasc geniali, dar sistemul de invatamant romanesc ii zapaceste”, a declarat Florian Colceag, un militant al educatiei alternative.

La acest eveniment s-au inscris peste 1000 de persoane, dintre care au fost selectati 450 de participanti: cadre didactice, formatori, ONG-uri, studenti si parinti. Restul persoanelor interesate de educatie au putut urmari evenimentul de acasa prin live-streaming.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri