Sindicalistii din combinatul siderurgic s-au grabit sa confirme desemnarea lui Vijay Bhatnagar ca CEO la Mittal Steel Galati, in locul lui K.A.P. Singh, care iese la pensie pe 30 septembrie.
Desi Londra nu a trimis nici un document oficial cu privire la identitatea noului director general al combinatului Mittal Steel Galati, zvonurile care circula pe platforma siderurgica il crediteaza cu sanse reale pe Bhatnagar, in prezent director al Mittal Steel Polonia.

Pentru postul de director general a fost desemnat domnul Bhatnagar, care urmeaza sa soseasca zilele astea la Galati. El va conduce combinatele din Galati, Cehia si Polonia, a declarat vicepresedintele Federatiei Sindicale a Siderurgistilor (FSS), Emil Mihaila, citat de NewsIn.

Administratia combinatului galatean nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceasta varianta, precizand ca nu exista nicio informare oficiala de la Londra pana acum, desi mai sunt trei zile pana la pensionarea actualului director general, K.A.P. Singh.

intarzierea ar putea fi cauzata de revizuirea structurii organizationale a grupului siderurgic Arcelor Mittal, proces aflat in plina derulare la nivel mondial. Structura organizationala a companiei Mittal este geografica, insa Arcelor si-a impus punctul de vedere la acest capitol, aducand in prim plan structura organizationala pe categorii de produse.

De exemplu, in varianta Arcelor, Europa de Est va avea mai multi directori: unul care va administra combinatele care fabrica produse plate (cum este cazul la Mittal Steel Galati), unul produse lungi (Mittal Steel Hunedoara) si unul produse tubulare (Mittal Steel Iasi si Roman). Potrivit discutiilor de pana acum, Mittal Steel Galati, Mittal Steel Ostrava (Cehia) si Mittal Steel Polonia vor face parte din structura de operatiuni pe Europa de Est-produse plate, iar conducerea ar urma sa fie asigurata de actualul director al unitatii poloneze, Vijay Bhatnagar, au explicat surse din administratia fostului SIDEX.

Nu se stie, insa, daca Bhatnagar va administra din Polonia sau de la Galati cele trei combinate.Vijay K. Bhatnagar, in prezent CEO la Mittal Steel Polonia, a mai condus combinatul Ispat Mexicana din octombrie 2002. in perioada 1999-2002, a lucrat ca Joint Managing Director si apoi Managing Director la AT&S India, un subsidiar AT&S AG Austria. inainte de 1999, a ocupat diverse functii in cadrul INDAL timp de 31 de ani. Este inginer metalurg de profesie si are o experienta de peste 34 de ani in industria aluminiului si in electronica.

Actualul director general al combinatului siderurgic Mittal Steel Galati, K.A.P. Singh, are 62 de ani si o experienta de peste 40 de ani in industria siderurgica. El conduce unitatea galateana de la inceputul lunii aprilie 2005, cand precedecesorul sau, Narendra Chaudhary, a plecat la Londra, fiind promovat atunci pe pozitia de corporate director operatiuni si mentenanta al companiei. inainte de sosirea la Galati, K.A.P. Singh a condus, simultan, Mittal Steel Polonia si Mittal Steel Ostrava din Cehia. El s-a alaturat companiei Mittal Steel in 1999, cand a fost numit director executiv de operatiuni la combinatul mexican Mittal Steel Lazaro Cardenas.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri