Oficiul National pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a cumparat 44 de autoturisme cu 1,68 milioane de lei, in conditiile in care, potrivit ordonantei de infiintare, institutia are un numar maxim de 200 de posturi.

Conform anuntului de intentie publicat pe e-licitatie.ro, portalul achizitiilor publice din Romania, in primul lot se dorea achizitionarea a sase autoturisme cu tractiune integrala (4x4) cu valoarea estimata la 393.748 de lei, adica aproximativ 15.000 de euro pentru fiecare masina, scrie News.ro.

Celelalte autoturisme au o valoare medie de 9.000 de euro.

Licitatia a fost castigata, pe 21 noiembrie 2016, de doua firme din Bucuresti: Radacini Motors si General Autocom. Valoarea totala finala a contractului este de 1.683.137 de lei.

Potrivit Ordonantei de urgenta din 2009 privind infiintarea Oficiului National pentru Jocuri de Noroc, la articolul 6 se precizeaza ca Oficiul se infiinteaza cu un numar maxim de 200 de posturi.

ONJN este condus de Odeta Cristinela Nestor. Potrivit declaratiei de avere din iunie 2016, Nestor detine doua terenuri intravilane si trei apartamente in Bucuresti, doua autoturisme de lux, bijuterii si tablouri in valoare de 15.000 de euro, 128.000 de euro si 81.000 de dolari in conturi, precum si datorii la banci, de 126.000 de euro si 20.000 de lei.

In 2015, Odeta Nestor a incasat 105.800 de lei in calitate de membru in Consiliul de Supraveghere al Fondului Roman de Contragarantare a Creditelor pentru IMM-uri si 56.800 de lei din functia de presedinte al ONJN.

La aceste venituri se adauga un castig anual de 1.560 de lei al sotului, Sergiu Constantin Nestor, si 29.000 de lei din chiria a doua apartamente din Capitala.

Sursa foto: Anneka, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri