Cosmetic Plant, unul dintre cei mai importanti producatori locali de cosmetice, a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 2,3 milioane de euro si estimeaza pentru 2017 un avans de cel putin 10%, a anuntat compania.

Compania clujeana a raportat anul trecut un business de peste 10,4 milioane de (2,3 milioane de euro) in crestere fata de 2015 cand a atins o cifra de afaceri de 8,9 milioane de lei (2 milioane de euro). In ceea ce priveste volumul produselor vandute, acesta s-a situat la circa 1,2 milioane de unitati.

„Cresterea business-ului in 2016 a fost determinata de mai multi factori. Printre acestia se numara marirea gamei sortimentale, cresterea notorietatii brandului si lansarea livrarilor catre lantul de super si hipermarketuri Carrefour, in a doua jumatate a anului”, a declarat Susana Laszlo, director general al Cosmetic Plant.

Aceasta a subliniat, in plus, ca majorarea business-ului a fost impulsionata si de vanzarile pentru produsele solare, odata cu largirea gamei cu produse bazate pe ulei de cocos BIO.

„Si in cazul shop-ului nostru online, in 2016 am realizat o crestere cu 16% a vanzarilor, romancele fiind tot mai interesate de achizitia de produse cosmetice online. Raportat la cele mai bine vandute produse, cremele antirid sunt cele mai cerute, cu 57,4% din totalul produselor destinate ingrijirii tenului”, a mai spus Laszlo.

In privinta exporturilor, compania a inceput anul trecut sa livreze catre noi piete precum Franta si Cipru.

Cosmetic Plant este o afacere de familie infiintata in 1991 la Cluj-Napoca, de catre farmacista Ileana Mester. In prezent, compania este prezenta la nivel national in retelele Auchan, Cora – Romania Hypermarche, Carrefour, DM DrogerieMarkt, Profi, farmaciile Catena si Remedia, diverse farmacii independente, Plafar si alte magazine naturiste din tara. Produsele companiei sunt prezente si pe plan extern in tari precum Ungaria, Iordania, Liban, Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Spania, Franta, Cipru.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri