Furnizorul de servicii medicale private Regina Maria a incheiat anul 2016 cu o cifra de afaceri de 91 milioane de euro, in crestere cu aproape 40% fata de 2015, a anuntat luni compania, care estimeaza pentru acest an o majorare cu 30% a afacerilor, mai ales ca urmare a noilor achizitii.

Compania a mai anuntat ca in 2016 si-a pastrat pozitia dominanta pe segmentul pachetelor medicale pentru companii, cu un portofoliu de aproape 400.000 de pachete de preventie – cu peste 20% mai mult fata de 2015 si cu 10% peste tinta bugetata pentru finalul anului trecut, conform News.ro.

”Regina Maria a avut, si de aceasta data, o crestere mult peste media pietei, de aproximativ patru ori mai mare, bazata in primul rand pe o crestere organica, dar si pe o analiza extrem de atenta a oportunitatilor de investitie. In ultimii ani, compania a fost in prim-planul celor mai importante tranzactii din piata, iar in 2017 vom continua expansiunea. Avem un buget de achizitii similar celui de anul trecut si analizam toate oportunitatile din piata cu cea mai mare deschidere”, a declarat directorul general al retelei Regina Maria, Fady Chreih.

Din acest an, furnizorul a inceput sa activeze si pe piata serviciilor medicale private din Ploiesti prin preluarea centrului Al-Medica Berlin si si-a extins portofoliul in Bucuresti prin achizitionarea clinicii IXIA Medica, deservind o zona importanta din estul orasului.

In Capitala, Regina Maria a inaugurat in luna februarie Policlinica Victoria, aflata in imediata apropiere a Pietei Victoria, si are in plan deschiderea unei noi unitati medicale in zona Dorobanti.

In ultimii ani, Regina Maria a fost implicata in 13 tranzactii cu preluare integrala a altor jucatori, precum si in 3 tranzactii care au vizat schimbarea actionariatului companiei.

Operatorul de servicii medicale detine, in acest moment, 14 policlinici in capitala.

Reteua Regina Maria a fost infiintata in 1995 de medicul de origine germana Wargha Enayati sub denumirea Centrul Medical Unirea.

In 2015, Enayati a iesit din actionariatul Regina Maria. Tranzactia prin care fondul de investitii Advent si Wargha Enayati au vandut reteaua Regina Maria catre fondul Mid Europa Partners, de 145 milioane euro, a reprezentat cea mai mare operatiune din istoria pietei de servicii medicale din Romania.

Regina Maria, care concureaza pe o piata romaneasca a serviciilor medicale private cu retele precum MedLife, Medicover sau Sanador, beneficiaza de tendinta pacientilor cu venituri medii sau mari de a evita spitalele de stat din Romania, marcate de coruptie, servicii de calitate slaba si proasta administrare.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri