”Trebuie sa cream o autoritate in subordinea Ministerului Energiei care sa gestioneze apa grea care se afla in stocul RAAN din Drobeta Turnu Severin. Este un subiect de interes national. Pana la 1 aprilie lichidatorul judiciar (Euro Insol, n.r.) a reusit sa administreze apa grea”, a spus Petcu, pentru News.ro.

Aceasta autoritate va avea sumele neceare de la bugetul de stat pentru conservarea in conditiile necesare si pentru paza acestui produs strategic.

Subiectul a fost discutat pana acum la nivel de memorandum, dar urmeaza ”sa intre si deciziile necesare”, potrivit ministrului. ”E foarte urgent, e o prioritate pentru noi. Si intr-un termen foarte scurt se va crea aceasta autoritate, cu buget si tot ce este necesar pentru a functiona. Pana la jumatatea anului trebuie realizata”, a afirmat Petcu, intr-un interviu acordat News.ro.

Productia de apa grea de la RAAN a fost oprita inca din vara anului 2015. ”Actualul lichidator judiciar, Euro Insol, a reusit sa mentina apa grea, pe costurile lor, in parametrii normali. Dar nu mai pot face acest lucru in continuare, intrucat nu este obligatia lor. Apa grea este a statului roman si nu este firesc sa aiba ei cheltuielile acestea”, a precizat Petcu.