Desi avem cea mai mare rata de crestere economica din Uniunea Europeana, domeniul insolventei ramane foarte activ si tumultuos, a declarat Rudolf Vizental, CEO CIT Resources, care apreciaza ca antreprenorii care se confrunta cu difcultati trebuie sprijiniti. "Antreprenorii care s­-au confruntat cu esecul sunt mai efcienti, mai atenti la pericole si estimeaza mai corect riscurile si oportunitatile. Ca atare, ei sunt indispensabili mediului de business romanesc. De asemenea, societatile de impact in economia autohtona care se afla in dificultate nu se pot insanatosi in absenta investitiilor, a strategiilor de turnaround si a sustinerii la nivel de comunitate. Comisia Europeana a finalizat o Directiva pre­insolventa, dar, pana cand aceasta se va implementa in Romania, vor mai trece cativa ani" a declarat seful CITR, pentru wall-street.ro.

"Aceste companii ar putea fi cumparate si de catre investitori straini, pe care ne chinuim de ani de zile sa ii atragem in Romania, aratandu-le performantele economiei tarii, stabilitatea in contextul geopolitic s.a.m.d. Va pot confirma ca, privita din afara, Romania este foarte atractiva pentru investitori. Este probabil cea mai atractiva, impreuna cu Polonia, din Europa Centrala si de Est. Vin in numar mare si frecvent, insa tranzactiile sunt foarte putine, pentru ca desi economia si legislatia se ridica la nivelul asteptarilor acestora, atunci cand este vorba sa gaseasca anumite cazuri concrete pentru a face tranzactii nu reusesc sa le identifice", spune Rudolf Vizental (foto).

Seful CITR declara ca investitorii straini "de cele mai multe ori se uita la companii cu active sanatoase a caror valoare depaseste 10 milioane de euro, dar in aceasta zona numarul este foarte mic in Romania. Sunt probabil 1.500 sau 1.800 de companii care se ridica la aceste standarde".

Declaratiile au fost facute cu ocazia lansarii celei de-a treia editii a studiului anual CITR privind evolutia societatilor de impact intre 2013 si 2015 (cele cu active totale de peste un milion de euro si care nu se aflau la data analizei in procedura de insolventa). Acesta releva un paradox cu care economia Romaniei se confrunta in ultimii trei ani: desi avem cea mai mare rata de crestere din Europa, domeniul insolventei ramane foarte activ si tumultuos.

La nivel numeric, raportul companii sanatoase versus companii cu probleme, aflate in diferite stadii de dificultate, este aproape egal. "Acum sunt circa 11.000 de companii finantabile, 5.000 de companii aflate in dificultate, dar restructurabile si 3.000 intr-o intr-o stare de insolvabilitate nedeclarata", spune Rudolf Vizental. Potrivit studiului, numarul companiilor de impact a scazut la 19.564, ceea ce reprezinta doar 3% din totalul societatilor autohtone. Cu toate acestea, frmele relevante genereaza 68% din cifra de afaceri cumulata la nivel national si angajeaza 41% din forta de munca existenta in Romania.

Aproximativ 36% din companiile de impact au proftabilitatea cuprinsa intre 0% si­ 5%, un nivel mult prea mic pentru a sustine grade de indatorare de peste 70%. Cu toate acestea, 39% dintre companiile cu profitabilitatea la acest nivel redus au o indatorare de 70 - 100%. Jumatate din societatile de impact din Romania intampina probleme financiare.

Economia scade in sustenabilitate

"Pentru perioada 2013 - 2015, studiul indica o concentrare spre varf a companiilor din economie. Numarul companiilor de impact a scazut, insa genereaza mai mult, sunt mai profitabile si folosesc mai putini angajati. Cu alte cuvinte, piramida economiei romanesti este mai inalta, varful mai ascutit, iar la baza pot aparea miscari seismice capabile sa distruga intregul sistem. Anual, peste 1.000 dintre companiile importante isi pierd din relevanta, deoarece devin mai mici - activele lor scad sub un milion de euro. In acest ritm, la finele anului viitor vom avea doar 15.000 companii relevante, adica mai putin de una la mia de locuitori. Aceasta diminuare nu trebuie privita ca un fenomen izolat. Implicatiile colaterale sunt similare efectului de domino si pot afecta intreaga economie", a explicat Rudolf Vizental, CEO.

Piramida companiilor de impact are la baza un numar ridicat de firme cu active mai mari de un milion euro, dar pana in 10 milioane de euro. Acest nivel concentreaza si cel mai mare numar de angajati. In acelasi timp, varful piramidei contine un numar redus de firme, fiecare cu active de peste 50 de milioane de euro, dar, cumulat, aceasta clasa detine cele mai mari active, cele mai mari datorii si, de asemenea, inregistreaza cele mai mari vanzari.

Rudolf Vizental: Un start-up este un pariu. O companie restructurabila, nu

"Cum este posibil ca intr-o economie care creste, de la 22.000 de companii in 2014 sa ramana doar 19.000 de companii in 2015 cu active de peste 1 milion de euro? In acelasi timp, companiile care o duceau bine o duc si mai bine, iar companiile care o duceau prost, o duc acum si mai prost. S-a creat o falie intre aceste doua categorii de companii, cu mentiunea ca profitul suplimentar al companiilor performante, acopera pierderile suplimentare create de companiile aflate in dificultate. Media de crestere nu reprezinta pe nimeni. Nimeni nu se situeaza in zona mediei. Avem fie in partea superioara, fie in partea inferioara", mai pune seful CITR.

In opinia sa, economia Romaniei performeaza insa se bazeaza pe o baza ingusta. "Atunci cand se intampla asa ceva, nu exista stabilitate. Un mic seism la nivelul bazei inguste, creeaza intotdeauna un efect de domino. Activele uneia sunt pasivele celeilalte, creantele uneia sunt datoriile celeilalte".

El mai arata ca "daca trendul nu se schimba in 2018 vom avea doar 15.000 de companii. Cu cat baza este mai larga cu atat economia este mai stabila. Avem astfel nevoie de o patura de IMM consistenta si sanatoasa pentru a avea rezultate pe termen mediu si lung. Companiile aflate in dificultate trebuie privite drept o oportunitate. Toata lumea are insa o mare incredere si mari asteptari de la start-up-uri. Din punctul meu de vedere, o comparatie intre un start-up si o companie aflata in dificultate, dar care poate sa fie restructurata, este net avantajoasa pertea de restructurablitate".

Rudolf Vizental apreciaza ca pentru investitori, o companie restructurabila constituie "o ecuatie cu mult mai putine necunoscute. Un start-up este un pariu. Cealalta este o companie care a dovedit de multe ca poate, dar din anumite motive care trebuie ideintificate si corectate intampina o oarecare stare de dificultate. Aceasta poate fi depasita, prin infuzie de capital si management profesionist", conchide seful CITR.

Citeste si:
    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Economie »


    Setari Cookie-uri