Coca Cola HBC Romania, imbuteliatorul gigantului american de bauturi, a inregistrat o crestere de aproximativ 5% (mid single digits) a volumelor comercializate, mentinandu-si tendinta de crestere din ultimele zece trimestre consecutive, se arata in raportul financiar publicat de compania-mama.

Bauturile carbogazoase au avut o crestere similara datorita planurilor de marketing, dar si lansarii Coca-Cola Lime si a noii formule a Coca-Coca Zero. Categoria apa s-a majorat cu un procent de pana la 3% (low single digits), in timp ce sucurile din fructe au fost in declin marginal. In schimb, categoria de ceai gata preparat a inregistrat o crestere de pana la 9% (high single digits), sustinuta de promovarea intensa si de lansarea unui nou sortiment.

La nivel international, zona pietelor emergente (din care face parte si Romania) a inregistrat o crestere de 1,9% a volumelor in prima jumatate a anului. Cele mai bune performente s-au inregistrat pe plan local, in Ucraina si Serbia.

Din categoria pietelor emergente fac parte: Armenia, Belarus, Bosnia si Herzegovina, Bulgaria, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Nigeria, Romania, Rusia, Serbia (inclusiv Kosovo) si Ucraina.

Astfel, potrivit rezultatelor financiare publicate de Coca-Cola HBC, volumele inregistrate de pietele emergente in prima jumatate a anului 2017 au crescut cu 1,9% fata de aceeasi perioada a anului anterior, de la 523,3 milioane unitati la 533,1 milioane unitati.

In privinta veniturilor nete obtinute in pietele emergente, acestea s-au majorat cu 9,8%, de la 1,32 miliarde euro la 1,45 miliarde euro.

In total, grupul american a inregistrat vanzari de 3,21 miliarde euro in prima jumatate a anului 2017, in crestere cu 5,6% fata de perioada similara din 2016. Ca volume, Coca-Cola HBC a vandut peste un miliard de unitati (unit-cases), cu 1,4% in aceeasi perioada.

La nivel international, grupul Coca-Coca HBC este prezent in 28 de tari. In Romania, sistemul Coca-Cola este format din Coca-Cola Romania - filiala a The Coca-Cola Company, pro­prietarul marcilor inregistrate - si par­tenerul sau Coca-Cola HBC, care imbuteliaza si distribuie produsele Coca-Cola sub licenta The Coca-Cola Company in Romania. Imbuteliatorul Coca-Cola a intrat pe piata din Romania in 1991 si opereaza in prezent trei unitati de productie in Ploiesti, Timisoara si Vatra Dornei. Compania are 14 puncte de distributie pe plan local.

Coca Cola a intrat in piata romaneasca la inceputul anilor ‘90, iar anul trecut a atins cel mai mare nivel al business-ului. Afacerile companiei au depasit 2,2 miliarde de lei, in crestere cu 9% fata de anul precedent, cu un profit de 279 de milioane de lei. Coca-Cola HBC a avut anul trecut vanzari de peste 950 de milioane de litri (167 mil. de navete), in crestere cu 9% fata de anul precedent, conform celui mai recent raport al companiei. Cresterea din Romania a fost a doua cea mai mare din cele peste 20 de tari unde activeaza gigantul Coca-Cola HBC, un business de 6,2 miliarde de euro anual.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri