In Romania, portofoliul de retail al Immofinanz include in prezent patru centre comerciale Vivo!, in Cluj-Napoca, Constanta, Baia Mare si Pitesti, care sunt in prezent complet ocupate si au o suprafata inchiriabila totala de 147.000 de metri patrati.

„Polonia a fost punctul de plecare pentru povestea noastra Vivo!. In anul 2014, am deschis primul centru comercial Vivo! in orasul polonez Pila si, de atunci, am extins brandul in numeroase unitati de retail din pietele noastre principale. Centrele comerciale Vivo! genereaza in prezent peste 20% din veniturile noastre din inchirieri, astfel ca asigura o sustinere stabila a portofoliului nostru”, a declarat Oliver Schumy, CEO al Immofinanz, cu prilejul inaugurarii unui nou centru comercial din retea, in Polonia.

Proprietatile Immofinanz din Romania reprezinta 20,7% din portofoliul total al companiei (fara activele din Rusia). Cele 72 de proprietati (18 investitii finalizate, 3 proiecte in dezvoltare, 7 proiecte imobiliare aditionale [apartamente destinate vanzarii dupa finalizare] si 44 de proiecte in analiza) au o valoare de 841,0 milioane de euro. Rata de ocupare a portofoliului din Romania a ramas stabila, pana la 95,8%.

In prima jumatate a anului financiar 2017, veniturile din inchirieri in Romania se ridicau la 24,6 milioane de euro, ceea ce reprezinta 21,4% din veniturile din inchirieri totale la nivel de grup. Immofinanz a inregistrat, in prima jumatate a anului financiar 2017, la nivel de grup, un profit net de 105,3 milioane de euro, in crestere majora fata de pierderile de 243,3 milioane de euro inregistrate in perioada similara din 2016. Venitul Immofinanz din inchirieri a ramas stabil in prima jumatate a anului financiar 2017 si a ajuns la nivelul de 114,9 milioane de euro, fata de 115,9 milioane de euro in aceeasi perioada a anului trecut, in ciuda vanzarilor continue de propretati non-strategice.

”Am imbunatatit pozitionarea Immofinanz in ultimele sase luni: rata noastra de ocupare a atins un nou varf, 92,8% si am progresat substantial in cresterea eficentei costurilor. Asa cum am anuntat, lucram in prezent la separarea proprietatilor noastre de retail din Moscova. Suntem in discutii avansate cu potentiali cumparatori si suntem optimisti ca vom realiza tranzactria pana la sfarsitul acestui an”, spunea Oliver Schumy la sfarsitul lunii august.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri