Pretul ramane un motor important de crestere a afacerilor din retail, insa alti piloni, precum experienta oferita consumatorului in procesul de cumparare, sortimentatia cat mai diversa si convenineta sunt creatoare de valoare adaugata. Pe ce mizeaza producatorul de bere artizanala Zaganu si retailerul independent Paco pentru a-si creste afacerile?

"Ne axam pe pret, dar nu putem sa sustinem preturi mici chiar daca marea masa a consumului se indreapta spre aceasta. Un lucru important pe care retailerii de bere artizanala ar trebui sa-l inteleaga este ca marja nu trebuie luata de la producator. Noi nu putem lupta cu pretul si nici nu ne dorim asta. Batalia preturilor mi se pare o batalie pierduta, la un moment dat cel care va lasa preturile tot mai jos va avea de pierdut si munca sa va fi degeaba", a mentionat Laurentiu Banescu, co-fondatorul berii artizanale Zaganu.

Producatorul de bere artizanala se axeaza mai mult pe retailul propriu si are in plan sa deschida baruri noi de speciliatate pentru a se concentra mai mult pe clientii traditionali. Totodata, compania vrea sa-si mareasca capacitatea de productie pentru a extinde afacerea.

"Noi ne concentram sa oferim o experienta foarte buna consumatorilor, un produs bun cu o reteta buna si sa ne extindem cat mai mult astfel incat oamenii sa ne gaseasca in cat mai multe locuri. Oamenii pe care ii cautam noi sunt cei care vor sa incerce ceva ce nu gasesc in mod uzual la coltul blocului. Barul nostru este locul in care vrem sa interactionam direct cu consumatorii. Vrem sa oferim clientilor o experienta prin produsele noastre si orice produs nou va fi lansat in locatiile noastre. Practic, rolul barului este de a promova conceptul de bere artizanala”, a mai spus Laurentiu Banescu.

La fel si fondatorul Paco Supermarkets sustine ca jucatorii din retail care vor avea preturi mai mici vor pierde. “Pretul trebuie sa reflecte calitatea serviciului, daca te duci spre preturi mici intri intr-un joc finit pe care cineva trebuie sa-l piarda. Avem marca proprie la mai multe produse, avem palierul de preturi low si luptam cu preturile altora nu pentru ca vrem, ci pentru ca ne adresam unei palete extraordinar de larga de clienti de proximitate", a precizat Feliciu Paraschiv.

Partenerii retailArena 2017 sunt Kaufland, eMag, FAN Courier si PayU. Sponsorii evenimentului sunt PeliFilip, iQOS, Pepsico, Vivo!, Schonherr, Crowe Horwath, Ecco, Custom Soft, Syscom Digital, C-Solution si Plaut.

Sursa foto: Ovidiu Udrescu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri