Euro Construct Trading '98 a intrat in insolventa pe fondul crizei de lichiditate pe care o traverseaza din semestrul al doilea 2017, generata de neincasarea la timp a sumelor datorate de beneficiarii lucrarilor pe care compania le-a executat pana in prezent, potrivit Agerpres.

"Societatea comerciala Euro Construct Trading '98 SRL a primit aprobarea din partea instantei la cererea sa de reorganizare judiciara, depusa la Tribunalul Bucuresti, Sectia a VII-a Civila, in temeiul Legii nr. 85/2014 privind procedura insolventei. Scopul pentru care societatea a solicitat acest lucru este de a proteja locurile de munca ale salariatilor societatii, precum si de a putea derula in bune conditii activitatea sa pe santierele aflate in lucru la data introducerii cererii, pana la finalizarea tuturor lucrarilor, conform angajamentelor asumate. Motivul pentru care societatea s-a vazut nevoita sa apeleze la aceasta prevedere legala in vigoare, il reprezinta criza de lichiditate pe care societatea o traverseaza din semestrul II/2017 si care a fost generata de neincasarea la timp a sumelor datorate catre societate din partea beneficiarilor lucrarilor pe care societatea le-a executat pana in prezent", se arata intr-un comunicat al companiei.

Potrivit sursei citate, beneficiarii Euro Construct Trading '98 sunt in cea mai mare parte companii care administreaza infrastructura de transporturi a Romaniei, iar intarzierile la plata pentru sumele certe, lichide si exigibile cuvenite de drept societatii depasesc - in unele cazuri - trei ani de la data finalizarii lucrarilor.

Lipsa receptiei finale a lucrarilor respective a condus la imposibilitatea deblocarii garantiilor reale (sume de bani in cash) depuse de societate in conturi speciale de garantie, deschise la banci comerciale si blocate la dispozitia beneficiarilor lucrarilor, potrivit legii.

In acest sens, un exemplu il constituie, potrivit Euro Construct Trading '98, lucrarile pentru reabilitarea linei de cale ferata Frontiera-Curtici-Simeria, parte componenta a Coridorului IV Pan European (Tronson 1: Frontiera - Curtici - Arad - km 614), proiect cu finantare europeana, au fost finalizate de catre asocierea al carei lider este societatea inca din anul 2014, cand lucrarea a fost predata integral beneficiarului, insa, pana in prezent, procesul verbal de receptie la finalizarea lucrarilor nu a fost semnat de catre compania beneficiara, fapt care a generat blocarea in toata aceasta perioada a sumei de peste 60 milioane lei in conturile de garantii deschise potrivit prevederilor legale.

Citeste si:
LICITATII TRUCATE: 11 firme sunt suspectate ca s-au inteles intre...
LICITATII TRUCATE: 11 firme...

"Societatea isi exprima pe aceasta cale regretul sau profund pentru faptul ca nu mai poate credita in continuare companiile beneficiare in asteptarea deblocarii sumelor extrem de mari consemnate drept garantii in conturile deschise si aflate la dispozitia beneficiarilor si spera ca toate companiile beneficiare sa isi indeplineasca cat mai curand obligatiile legale ce le revin privind receptia la finalizarea lucrarilor, care inregistreaza intarzieri chiar si de peste 3 ani fata de termenul legal", se spune in comunicat.

Compania da asigurari colaboratorilor sai ca face toate eforturile, alaturi de administratorul judiciar pe care l-a ales, respectiv Dinu Urse si Asociatii SPRL, pentru redresarea cat mai urgenta a situatiei sale financiare si subliniaza ca este vorba strict la o criza de lichiditate si nicidecum la o posibila stare de insolvabilitate.

De fapt, Euro Construct Trading '98 are o situatie financiara stabila si pozitiva, inregistrand profit din activitatea sa in mod permanent, pe toata perioada de 19 ani ce a trecut de la infiintarea sa, in data de 26 iunie 1998 si pana in prezent.

Sumele pe care compania le are de incasat in prezent depasesc cu mult toate datoriile sale, astfel incat exista certitudinea depasirii cu bine a acestei crize de lichiditate temporare, creata prin intarzierile nejustificate in efectuarea platilor cuvenite de drept Euro Construct Trading '98.

Citeste si:
TERMENE.RO: 37% dintre firme și-au redus activitatea, iar 23% se...
Analiză TERMENE.RO: 37%...

"Pentru evitarea oricarui dubiu, societatea precizeaza faptul ca gradul sau de solvabilitate este unul extrem de bun, insa acesta este afectat de intarzierile extrem de mari in plata contravalorii lucrarilor executate pentru companiile beneficiare care administreaza infrastructura de transporturi. Acest fapt a condus la imposibilitatea achitarii la timp a furnizorilor societatii, dar a generat in acelasi timp si un numar de litigii care se afla pe rolul instantelor de judecata si care nu pot fi imputate societatii, managementului acesteia sau strategiei de dezvoltare aplicata pe intreaga perioada de existenta a societatii", se mai spune in document.

Sursa foto: By Stockr / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Citește și
Vasile, SanoPass: Ce se întâmplă cu tichetele de masă și abonamentele medicale
Setari Cookie-uri