Ghencea Medical Center, cu o activitate de 10 ani pe piata, a inregistrat in decursul anului trecut o cifra de afaceri de 8,7 milioane de lei, iar pentru anul acesta mizeaza pe o crestere de 20%. Furnizorul de servicii medicale are in componenta doua clinici, in Bucuresti si Magurele, cu 135 de angajati, cadre medicale si angajati de suport, oferind pacientilor o gama diversificata de investigatii pentru zonele de laborator si imagistica, tratament specializat in recuperarea medicala si medicina alternativa.

Te invitam la HealthCare Trends, eveniment wall-street.ro dedicat domeniului farmaceutic si serviciilor medicale, pentru a afla mai multe despre industria de sanatate.

Totodata, Ghencea Medical Center este unul dintre furnizorii relevanti de servicii medicale in contract cu Casa de Asigurari de Sanatate a Municipiului Bucuresti (CASMB), acoperind peste 25 de specialitati, printre care medicina de familie, pediatrie, reumatologie, gastroenterologie, neurologie, cardiologie, psihiatrie, urologie, dermatologie si ORL.

“Continuam demersurile de extindere si dezvoltare a companiei si anuntam prima achizitie a anului 2018, un furnizor de servicii medicale cu activitate principala in Bucuresti, care are o structura de business bine inchegata si un potential mare de crestere si dezvoltare. Conform politicii noastre in ceea ce priveste companiile achizitionate, actionarii actuali vor ramane alaturi de noi si vor continua sa asigure managementul companiei. In acelasi timp, aceasta tranzactie este primul pas in dezvoltarea prin achizitii a retelei medium cost a companiei ce functioneaza sub brandurile Anima si Sfanta Maria”, a precizat Mihai Marcu, presedinte si CEO al MedLife.

“Datorita acestui parteneriat, vom reusi sa inchidem cercul serviciilor oferite, astfel pacientii care sunt consultati de medicii nostri de familie sau de specialitate vor putea continua traseul medical avand posibilitatea de a se interna pentru o interventie chirugicala sau pentru o nastere in cadrul spitalelor MedLife. Este poate cel mai important beneficiu pe care il putem aduce pacientilor nostri, platitori si abonati“, a spus dr. Gabriela Kubinschi, director general al Ghencea Medical Center.

MedLife a raportat la nivelul anului 2017 o cifra de afaceri consolidata pro-forma de 638 milioane de lei, in crestere cu 27% fata de 2016 si o EBITDA pro-forma ajustata de 82,3 milioane de lei. Pentru anul acesta compania vizeaza o crestere de peste 20%.