Bravo Europa, producator si distribuitor specializat de solutii metalice pentru acoperire, a incheiat anul 2017 cu o crestere a cifrei de afaceri de 46%. Intr-un interviu acordat wall-street.ro in noiembrie 2017, Adrian Minuta, fondator si CEO al Bravo Europa, estima atingerea unei cifre de afaceri de 37 de milioane de euro, dar asteptarile i-au fost depasite. Grupul de companii, prezent in 18 tari europene prin intermediul a trei companii locale si a doua birouri de reprezentare, a inregistrat o crestere de 54% pe piata din Romania, unde business-ul Bravo a fost infiintat in urma cu 17 ani.

Bravo Europa, producator si distribuitor specializat de solutii metalice pentru acoperire, a incheiat anul 2017 cu o cifra de afaceri de 40 de milioane de euro, in crestere cu 46% fata de anul precedent. Anul trecut, Bravo Europa s-a axat pe doua directii: extinderea teritoriala si investitiile - in dezvoltarea de infrastructura, pe de o parte, si in facilitati de productie, pe de alta parte. Astfel, in cursul anului 2017, grupul a realizat investitii in reprezentanta din Cehia, prin dezvoltarea capacitatii de productie si extinderea spatiilor de depozitare pentru a deservi un numar in crestere de clienti regionali. I

In Romania, compania care produce acoperisuri metalice a deschis o noua platforma logistica la Cluj, cu obiectivul de a acoperi mai eficient cererea de produse venita din vestul tarii. Toate aceste investitii au contribuit la depasirea pragului de 20 milioane euro directionati de Bravo Europa in dezvoltarea business-ului, pe parcursul celor 17 ani de activitate.

Bravo Europa, productie, acoperisuri metalice

De asemenea, finalul de an 2017 a adus doua noi tari europene, Spania si Portugalia, in reteaua de distributie Bravo Europa, care ajunge, astfel, sa acopere 18 tari. In ceea ce priveste ponderea vanzarilor de acoperisuri metalice, principala piata de desfacere pentru produsele din portofoliul Bravo Europa a ramas Romania, cu 37% din vanzarile grupului, urmata de Germania, cu 24% din total vanzari in 2017.

In anul 2018, compania care produce acoperisuri metalice isi continua planul de investitii vizand extinderea pe piata din Scandinavia. Totodata, investitiile Bravo Europa se vor concentra pe dezvoltarea capacitatii de productie din Romania, pentru a asigura ritmul preconizat de crestere, dar si in Franta, unde se afla in negocieri avansate pentru achizitionarea unei companii locale din domeniu. Bravo Europa estimeaza depasirea nivelului de 50 de milioane de euro cifra de afaceri in 2018.

Bravo Europa, grup detinut de fondul EMSA

In 2013 in companie a intrat un fond de investitii austriac, EMSA, al carui actionar principal este Banca de Dezvoltare din Austria, dar in care sunt prezenti si investitori privati din Canada. Fondul a preluat 100% din compania fondata de Adrian Minuta, in conditiile unor dificultati financiare cauzate de criza economica.

Bravo Europa, productie, acoperisuri metalice, adrian minuta

”Am intrat in 2010 cu o abordare foarte dura din partea bancii, care era destul de stresata de domeniul constructiilor, care tot incerca sa-si reduca expunerile si care ne tot scadea limitele de capital de lucru, plecand de la ideea ca garantiile pe care noi le-aveam, in general terenuri si cladiri, scadeau foarte mult ca valoare. Am trecut printr-o situatie foarte dificila, pentru ca nu reuseam sa ne onoram comenzile. Atunci am hotarat sa ne schimbam strategia si sa ne focusam pe dezvoltarea businessului prin retelele de DIY si sa iesim la export. In 2011, dupa aceasta decizie, am avut o scadere a cifrei de afaceri cu circa 5 milioane de euro, in conditiile in care aveam vreo 17 milioane de euro pe an. Apoi am reluat cresterea, bazandu-ne in proportie de 95% pe retelele de DIY”, explica Adrian Minuta in noiembrie 2017, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri