Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) sustine ca modificarile propuse de autoritati la Ordinul 368/2017 privind metodologia de calcul al preturilor, subiectul dezbaterii publice de astazi, pot genera o noua criza a medicamentelor. Acestea vizeaza alinierea pretului medicamentelor inovatoare la pretul medicamentelor generice, ceea ce impune scaderea cu 35% a pretului medicamentelor noi. Astfel, 123 de medicamente pot disparea de pe piata. Dintre acestea, 55 au doar intre 1-3 alternative terapeutice, iar 24 medicamente nu au alternativa generica.

In acest context, ARPIM solicita autoritatilor aplicarea cadrului legislativ actual.

"Criza imunoglobulinelor pe care Romania inca nu a depasit-o se poate repeta si in cazul altor arii terapeutice precum cardiologie, oncologie, neurologie, daca autoritatile vor decide sa nu ia in considerare semnalul de alarma al industriei farmaceutice si al pacientilor si vor implementa modificarile propuse la Ordinul 368/2017.
Acum doi ani, cand decidentii au propus implementarea acestei masuri, am publicat rezultatele unui studiu care se baza pe evaluarea portofoliului companiilor farmaceutice membre ARPIM. Conform acestui studiu, 2,61 milioane pacienti ar fi afectati de disparitia a 123 de medicamente si dintre acestia, 800.000 ar avea dificultati in a-si asigura tratamentele pentru ca au incluse in schemele de tratament unele dintre cele 55 de medicamente cu alternative generice foarte reduse pe piata”, a precizat Liviu Popescu, director relatii externe ARPIM.

ARPIM spune ca alinierea pretului medicamentelor inovatoare la pretul medicamentelor generice nu va afecta doar pacientii. Prevederea va genera si o scadere a veniturilor la bugetul statului intrucat, in urma scaderii pietei, se vor diminua contributiile companiilor farmaceutice la bugetul de stat provenite din achitarea TVA si a taxelor si impozitelor aferente desfasurarii activitatii acestora in Romania.

"Milioane de persoane pot fi afectate, veniturile la bugetul statului pot scadea cu 153 milioane lei. Este ingrijorator ca autoritatile nu iau in calcul consecintele negative majore ale unei astfel de masuri. Nu se vor realiza economii la bugetul de stat, in niciun caz companiile nu vor fi incurajate sa-si pastreze portofoliul de produse in Romania, nu exista niciun efect benefic al acestei masuri. Avem incredere ca autoritatile vor reveni asupra propunerii de modificare, vor tine cont de parerile expuse in cadrul dezbaterii publice si vor implementa o metodologie de calcul care sa ajute pacientii romani, nu sa genereze noi crize ale medicamentelor”, a adaugat Liviu Popescu.

Companiile membre ARPIM sunt deschise colaborarii cu autoritatile pentru discutarea solutiilor propuse de asociatie in ultimii doi ani.

Conform analizei realizate in anul 2016, 28 dintre medicamentele la risc sunt destinate afectiunilor cardiovasculare, in conditiile in care acestea sunt principala cauza de deces in Romania. 19 dintre medicamente sunt pentru afectiuni neurologice, 6 pentru afectiuni oncologice. Vor avea de suferit pacientii cu afectiuni endocrinologice (8 produse afectate), dar si pacientii cu afectiuni respiratorii (7 produse afectate) si dermatologice (6 produse afectate).

Companiile farmaceutice membre ARPIM sunt: Abbvie, Amgen, Angelini Pharmaceuticals, Astellas Pharma, AstraZeneca, Bayer, Berlin-Chemie, A. Menarini, Boehringer Ingelheim, Boiron, Bristol Myers Squibb, Chiesi, Eli Lilly, Genesis Pharma, GlaxoSmithKline, Ipsen, Johnson & Johnson, Lundbeck, Merck Romania, Merck Sharp & Dohme, Novartis Pharma Services Romania, Novo Nordisk Farma, Pfizer, Roche, Sanofi Aventis, Servier Pharma, Shire, Takeda Pharmaceuticals, UCB Pharma, Vifor Pharma.

Sursa foto: Shutterstock /perfectlab 5

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri