Traim intr-un secol al vitezei, in care nimeni nu mai are nici timpul, nici energia necesare conversatiilor si asteptarilor interminabile pentru a obtine un lucru atat de simplu si de firesc precum o programare la medic. Aplicatia Docbook isi propune sa raspunda unei nevoi pe care toata lumea o are, aceea de a eficientiza pe cat posibil timpul. Astfel, un pacient, in mai putin de un minut, poate sa se programeze gratuit la unul din cei 2.000 de medici listati in acest moment pe aplicatie.

Cristian Barbu, fondatorul Docbook, a venit cu aceasta idee de business incercand sa-si faca o programare de urgenta la un medic specialist. Toate unitatile private la care sunase i-au raspuns ca nu au niciun medic liber in momentul respectiv si ca trebuie sa astepte cateva zile pentru a se programa. Timp pierdut in zadar. Atunci a decis sa faca ceva in privinta asta: in aceeasi zi a inceput planul de afaceri si a doua zi s-a consultat cu specialisti din domeniul IT.

“Am gandit un marketplace sub forma de aplicatie pentru mobil si in format web. A durat doi ani pana la lansare, mai mult decat m-am asteptat. A fost si este un proiect mai complex decat imi imaginam. Eram practic un startup si oamenii se uitau la noi cu reticenta, dar am reusit pana la urma sa-i covingem si avem astazi in jur de 80 de clinici care totalizeaza in jur de 2.000 de medici din Bucuresti si alte 11 orase”, relateaza, pentru wall-street.ro, Cristian Barbu.

Cele mai complicate discutii de contractare au fost cele cu marii jucatori din piata de servicii medicale private, in special cei care ofera abonamente medicale. Aplicatia simplifica relatia pacient-doctor, oferind solutia programarii online, in timp real, direct de pe smartphone sau web, iar furnizorii de abonamente medicale folosesc sisteme diferite pentru abonati.

“In general proprietarii sau directorii generali de clinici au fost receptivi si au zis ca acesta este viitorul si in acest sens ar trebui sa ne indreptam. Eu cred ca proiectul nostru se adreseaza tuturor clinicilor indiferent de dimensiuni, pentru ca in acelasi mod au functionat si functioneaza platforme precum booking sau marketplace-uri prin care iti cumperi un bilet de avion. Noi listam clinicile gratuit, facem poze medicilor si clinicilor, ne sincronizam cu solutiile lor informatice pe costul nostru si apoi cerem o taxa de cativa lei per programare. Abia dupa ce pacientul a ajuns la cabinet si a platit la finalul consultatiei, noi contorizam”, mai spune fondatorul Docbook.

Aplicatia afiseaza medicii, ordonati prin geolocatie, de la cel mai apropiat pana la cel mai indepartat de utilizator, indicand orele si zilele disponibile pentru programari, precum si fotografiile lor si testimoniale despre acestia, postate de alti utilizatori. Programarea este gratuita si poate fi anulata oricand. Un utilizator poate face maxim trei programari, iar cei care isi fac o programare si nu mai ajung la doctor fara sa anuleze nu pot accesa serviciile aplicatiei, fiind inclusi in blacklist.

Am limitat ca numarul maxim de programari pe care le face un user sa fie de 3, iar cei care nu anuleaza la timp programarile pot ajunge in lista neagra si nu pot mai folosi serviciile aplicatiei.

In acelasi timp, utilizatorii pot consulta disponibilitatea medicilor, competentele lor profesionale si pot obtine confirmarea programarii, totul in mai putin de un minut. Aplicatia este conectata non-stop la toate sistemele de programare ale clinicilor si cabinetelor medicale private partenere si permite utilizatorilor sa caute doctori dupa nume, localitate, specialitate, data si forma de plata acceptata.

Investitia in dezvoltarea aplicatiei se ridica la 500.000 de euro, iar, in acest moment, reteaua de clinici partenere include 80 de nume, cu 2.000 de medici afiliati, din 11 orase. Utilizatorii pot face, astfel, programari in clinici precum precum Wellborn, Neolife, Spitalul Monza, Hipocrat 2000,Fundatia Regina Maria, LaurusMedical, Provita, Medicales, etc. Pana la finalul acestui an, este vizata o dezvoltare atat din punctul de vedere al numarului de clinici, cat si al oraselor pentru care aplicatia va fi functionala.

Docbook este o aplicatie locala pentru programari online la doctor, disponibila pe Android, iOS sau online, pe site- ul www.docbook.ro. Aplicatia este functionala pentru pacienti din 11 orase ale tarii si este disponibila gratuit in App Store si Google Play.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri